Zimbru Chişinău a făcut primul pas greşit în Divizia Naţională

Zimbru Chişinău a fost oprită din seria de victorii consecutive în noua stagiune a Diviziei Naţionale. După patru partide la rând în care au cunoscut doar gustul victoriei, galben-verzii conduşi de Ştefan Stoica au remizat, astăzi, în runda a cincea, la Nisporeni, 0-0, în faţa nou-promovatei pregătite de Cristian Efros.

După acest rezultat, zimbrii rămân pe primul loc cu 13 puncte, urmaţi de rivalii de astăzi, Speranţa, cu 10 puncte, dar trupa din Nisporeni ar putea fi întrecută de Sheriff Tiraspol dacă va câştiga duelul de pe teren propriu, din această seară, în faţa campioanei Milsami.

În etapa viitoare, Zimbru va juca cu Sheriff în eternul derby al Moldovei, la 29 august, la Chişinău, iar Speranţa se va deplasa la Ternovca pentru partida cu Dinamo-Auto.

sursa: jurnal.md