(INTERVIU) Află cum a decurs admiterea la USM

Cea mai aglomerată perioadă a verii, pentru toate universitățile țării inclusiv Universitatea de Stat, este perioada admiterii. Mii de tineri, absolvenții colegiilor și liceelor, stau în rînd spre viitorul luminos ce se deschide în fața lor, prin intermediul celor 13 facultăți propuse.

Pe cît de multă fericire aduce vara, la muncitori și studenți, din cauza odihnei mult dorite și bine meritate – pe atîta bătăi de cap, la comisiile de admitere ale universităților țării.

Iată ce ne spun cei care s-au grăbit să-și depună dosarul, optînd pentru USM:

Daria Burduja (18 ani, Chișinău)

Ai depus doar aici la USM sau mai sunt și alte universități pe listă?
-Am depus aici și la UTM.

Ce facultăți ai ales?
-Aici la USM am depus la Jurnalism și Științe ale Comunicării și Limbi Străine iar la UTM la Design.

Mereu ți-ai dorit o carieră de jurnalist sau designer?
-Nu. Recent am decis să depun la aceste facultăți, nu am avut un plan definit. A fost mai mult o alegere spontană.

În timpul liber, planifici să-ți găsești o activitate, un hobby sau poate un job?
-Da, ar fi bine. Însă asta deja depinde de cît timp liber voi dispune.

Ai cunoscuți sau prieteni care deja învață aici sau cu care ai venit să depuneți dosarele împreună?
-Nu, dar am cunoscuți care la fel au depus aici. Însă acest fapt nu mi-a influențat decizia. Am ales USM-ul pentru că e o universitate bună și mă văd aici studentă.

Marandici Constantin (19 ani, mun. Chișinău)

De cît timp stai în rînd aici la USM?
-Deja de 3 ore cred.

Asta e prima universitate la care aplici?
-Da. Prima și unica! Am ales facultatea de Matematică și Informatică, Informatica aplicată.

Ți-ai dorit mereu să aplici la informatică, ai mai studiat această specialitate la coegiu?
-Nu. De fapt am decis să vin aici, în ultimul moment.

Te-a îndrumat cineva să vii aici sau ai prieteni cu care ai venit să depui?
-Rudele m-au ajutat cu alegerea. Iar prieteni – nu am venit împreună dar i-am întîlnit aici la admitere.

Odată admis, vei face drumul din suburbie în fiecare dimineață sau planifici să trăiești în cămin sau la gazdă?
-Nu, nu. M-am obișnuit să parcurg drumul pînă acasă, pentru că deja lucrez de ceva timp aici în Chișinău, așa că nu voi sta la gazdă sau cămin ci acasă.

Lisnic Nadejda (19 ani, r-nul Călărași)

Pînă acum ai aplicat doar la Universitatea de Stat?
-Da, doar la USM. La Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Mai planifici să aplici și la alte universități?
-Nu, cel puțin nu aici în Moldova. Dar vreau să aplic în România, la fel la Jurnalism.

Ți-ai dorit mereu să studiezi și să devii jurnalistă?
-Da! De fapt a fost visul meu de mic copil, mă regăsesc cel mai mult în domeniul dat. Îmi place să comunic cu oamenii, să interacționez cu ei, să scriu și de asta a fost prima și unica mea opțiune. Îmi doresc o carieră frumoasă și serioasă, interesantă și bine plătită.

Mai ai pe cineva din cunoscuți, prieteni sau rude care te inspiră?
-Sunt multe personalități, de peste hotare dar și autohtone, care mă motivează și mă inspiră. Îmi place mult Lilu.

Pe viitor, te vezi mai mult la radio, televiziune sau poate ca reporterul unui site?
-Mi-ar plăcea să am cîte puțin din toate, pentru experiență, însă cel mai mult îmi doresc la televiziune.

Mihaela Untilă (19 ani, Strășeni)

Ești absolventă de liceu sau ai studiat la colegiu?
-Am studiat la Colegiul de Informatică.

La ce universități și facultăți te-ai gîndit să aplici pe lîngă USM?
-Ce ține de specialitate – am decis să aplic doar la Contabilitate. Vreau să aplic aici și la UCCM.

Ai avut oameni care te-au ajutat sau te-au îndrumat cu alegerea?
-Am avut colegi de grupă, care au învățat îmbinat ultimul an de colegiu și primul an de universitate. EI mi-au recomandat Universitatea de Stat, spunînd că aici se face carte.

Ești aici singură sau cu prietenii, părinții care te susțin?
-Sunt aici cu o prietenă care dorește și ea să aplice aici.

Cum ți se pare admiterea aici?
-Sincer, foarte greu merge rîndul, e aglomerat și puțin neorganizat. Trebuie să ne înscriem pe o listă, să luăm un bilețel cu un număr, după care să ne așteptăm rîndul însă astăzi nu mai reușesc să trec pentru că deja mă grăbesc la serviciu.

Dumitru Gorea (18 ani, Chișinău)

Ai venit în primul rînd să aplici aici la USM sau ai mai aplicat deja și la alte universități?
-Nu, din start am aplicat ieri la Universitatea de Sata de Medicină și Farmacie iar astăzi am venit aici să aplic, pentru orice eventualiate.

Preponderent dorești să fii admis acolo?
-Da, totuși aș vrea să fiu admis acolo, la Medicina Generală sau la Stomatologie.

Ai fost ghidat, influențat sau inspirat de cineva, în alegerea universităților?
-Este propria mea dorință, familia mea este de medici și aș vrea să continui ”dinastia”.

Și aici la ce facultate ai hotărît să aplici?
-Aici la USM, la Biologie. Din start de la liceu, foarte mult m-am interesat de biologie și tot ce e legat de materia vie, natură și om, de aceea am hotărît să merg în acest domeniu.

În timpul liber de la universitate, te gîndești să te ocupi cu ceva, să lucrezi sau poate să faci voluntariat?
-Cred că nu. De fapt din start nu doream să-mi fac studiile aici în Moldova – planificam să plec în Germania, iată de ce acum studiez la cursuri, îmi perfecționez limba germană.

Acestea au fost răspunsurile pline de speranță a abiturienților.