Luați cu asalt Prutul, zdrobiți hotarele dintre noi. A 97-a aniversare de la Marea Unire.

Cu ocazia a niversării a 97 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, deputatul Eugen Tomac a organizat un eveniment la Uniunea Scriitorilor unde au participat mai mulți oameni marcanți din Moldova, precum ar fi primarul Chișinaului Dorin Chirtoacă, Actorul Sergiu Voloc, Lectorul superior de la Universitatea de Stat Vasile Malanețchi, Sociologul Constantin Lazăr, etc.

Ziua de 1 decembrie este ziua în care lași totul la o parte și te gîndești la țară, la oamenii din țara noastră și la toți cei care vorbesc limba română. Cred că este o zi în care trebuie să ne gîndim la ce trebuie de făcut pentru ca generațiile care urmează să se bucure că fac parte din națiunea pe care noi astăzi o reprezentăm. E o zi de bucurie. Pur și simplu, lăsăm supărările într-o parte și ne bucurăm de tot ceea ce ne reprezintă și ne face pe noi mîndri că așa ne-a lăsat Dumnezeu, să fim români, să vorbim limba română și să purtăm tricolorul în suflet. ,,Nu a fost greu să organizez acest eveniment, a fost o idee care s-a născut spontan și a luat contur repede pentru că am văzut că oamenii au fost receptivi și au venit imediat aici, pentru a ne bucura împreună. Ăsta este destinul și viitorul” a declarat Eugen Tomac.

Actorul Sergiu Voloc a menționat ce semnifică acest eveniment și importanța lui în istorie. ,,Pentru mine acest eveniment este un pas spre România, eu nu consider că suntem separați prin ceva doar prin niște elemente puse pe hîrtie facute de niște criminali în niște consecințe de război, eu nu pot să accept o criminalitate fiind o legalizare. Știe toată lumea că am fost rupți de o țară atît de mare , de domeniul geo-politic. Țara noastră are un potențial foarte mare dacă ar fi componenta României și ar fi alte priorități, nu am avea politicieni necontrolați. Mulți spun: cu cine ai vrea să te unești cu Rusia sau România? Opțiunea cu Rusia nici nu poate fi luată în considerație pentru că noi deja practic răspundem la toate comenzile făcute de Rusia. Noi trebuie să scăpăm de această dependență. Să nu depindem de nimeni, dar trebuie să fim în componența unui guvern comun cu Romănia, să fie controlat și de Europa și Organele Internaționale.”

După ce a fost înălțat pe catargă tricolorul Romăniei și a Republicii Moldova și-a făcut prezența și idolul capitalei Dorin Chirtoacă. Pentru el această sărbătoare este perspectiva unei vieți mai bune cu toate că unirea este sărbătorită la timpul trecut. “În mod normal trebuie să acționăm pentru a săbători ziua Unirii la Chișinău și la timpul prezent și mai ales la timpul viitor în cazul în care ne uităm peste Prut, prețurile la mărfuri și produse alimentare sunt mai mici, tarifele la gaz, energie electrică la fel sunt mai mici, automobilele sunt mai ieftine, drumurile sunt mai bune, perspectiva unei vieți prospere este clară, în cadrul Uniunii Europene . Plus la aceasta există și umbrela de securitate NATO. Respectiv aceste vămi, obstacole create între noi prin Pactul Ribbentrop-Molotov, ele trebuie pur și simplu zdrobite. Și dacă ar fi să parafrazez, o frază spusă acum cîteva decenii, tinerii din Moldova și România toți împreună ar trebui să zdrobească aceste granițe care mai există între noi. Așa cum s-a mobilizat în cazul tragediei de la Colectiv, unde s-a cerut o schimbare la nivel politic în România, dacă același lucru se va cere în piața Marii Adunări Naționale la Chișinau, în piața Unirii de la Iași, în piața Libertății de la București atunci cu siguranță s-ar putea trece în mod liber peste așa numite hotare”. Dorin Chirtoacă a mai trimis un mesaj pentru toți tinerii din Chișinău, București, Iași, Cernăuți.

“Luați cu asalt Prutul, zdrobiți obstacolele artificiale care sunt între noi, la fel cum au făcut Germanii în 1989 cînd au luat cu asalt zidul Berlinulul „ a mai menționat edilul capitalei.

Evenimentul a fost încoronat cu muzică tradițională. Toți participanții au fost invitați în biroul oraganizatorului unde puteau să servească vin moldovenesc cu plăcinte și dulciuri. Toți cei prezenți au avut prilejul să participe la discuții aprinse despre istoria și politica Moldovei și a Romăniei.
La eveniment putea să aprticipe oricine dorea deoarece a fost un eveniment deschis.