7 dintre cele mai iubite filme clasice ale secolului XX

Dacă nu ştiţi ce film să alegeţi pentru a petrece o seară romantică sau pur şi simplu sunteţi nostalgic după cinematografia anilor trecuţi, vă propunem următoarea listă.

1. GONE WITH THE WIND, 1939

„Pe aripile vântului” este unul din cele mai clasice filme a tuturor timpurilor! Pelicula este despre o tânără încăpăţânată din Sudul Americii în timpul Războiului Civil. Manipulatoare, aspră, determinată, face orice îi stă în puteri pentru a nu suferi foame sau sărăcie în timpul şi după război. Ironic, deşi este mereu dorită de bărbaţi, ea este rănită, deoarece nu poate fi împreună cu cel pe care îl iubeşte cu adevărat.

2. SOME LIKE IT HOT, 1959

Este o comedie despre doi muzicieni,care sunt martorii Masacrului de Sf. Valentin, având-o în rolul principal pe Marilyn Monroe. Îngroziţi de faptul că ar putea fi următoarele victime, bărbaţii evadează alăturându-se unui grup de femei. Cei doi bărbaţi trebuie să se deghizeze în femei, însă frumoasa lor membră a grupului nu realizează că nu lucrează într-adevăr cu femei.

3. SINGING IN THE RAIN, 1952

Este un musical despre o companie de film mut ce luptă pentru a trece la producerea filmelor sonore, acompaniate muzical şi vociferate. Coincidenţă sau nu, filmul ce a câştigat Oscar-ul în 2011 „The Artist” avea o poveste asemănătoare în care un star al filmelor mute rezistă tranziţiei la filme sonorizate.

4. CITIZEN KANE, 1941

Cu cât mai sus urci, cu atât e mai dureroasă căderea. Şi nimeni nu a învăţat lecţia mai bine decât Charles Kane. Un magnat milionar, care provoacă o rumoare nemaipomenită în rândurile jurnaliştilor ce încearcă să descopere semnificaţia ultimei sale declaraţiei înaintea retragerii. Astfel, spectatorilor le este prezentat avântul şi căderea lui Charles Kane.

5. CASABLANCA, 1942

De mici, tot auzim vorbindu-se despre „Casablanca” în cele mai diverse producţii americane. Deci putem descoperi din ce cauză acest cuvânt este atât de des utilizat în cultura pop vizionând filmul ce ne prezintă povestea unui celibatar singuratic ce se reîntâlneşte cu fosta sa iubită în oraşul Casablanca, Maroc.

6. IT’S A WONDERFUL LIFE, 1946

Dacă aţi văzut multe seriale, pelicule în care eroul principal trece printr-o epifanie văzând cum ar fi viaţa dacă ea/el nu ar fi existat, atunci putem spune cu siguranţă că scenariştii s-au inspirat din acest film.

7. 12 ANGRY MEN, 1957

Un film genial despre un grup de juraţi ce sunt în conflict, deoarece trebuie să se pronunţe pentru vinovăţia sau nevinovăţia acuzatului. În timpul judecării, verdictul pare foarte clar însă odată ce ce juraţii se aprind în dezbatere încep să realizeze că prejudecăţile, preferinţele şi percepţiile proprii le înceţoşează capacitatea de a enunţa un verdict clar şi concis despre posibila crimă. Deşi la prima vedere pare plictisitor, filmul analizează psihologia umană şi oferă o posibilitate de a medita asupra modului de gândire al oamenilor.

Sursa: http://movies.allwomenstalk.com

Galina Zubenschi, ULIM