Rio Ferdinand şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă

Fostul internaţional englez Rio Ferdinand, ultima dată component al echipei Queens Park Rangers, a declarat pentru BT Sport că a decis să se retragă din activitatea sportivă, informează theguardian.com.

„După 18 ani de carieră ca fotbalist profesionist, simt acum că este momentul potrivit să mă retrag din sportul pe care îl iubesc. Când aveam 12 ani şi mă jucam cu mingea în Peckham nu visam că voi juca pentru West Ham, că voi fi căpitan la Leeds United, voi câştiga Liga Campionilor cu Manchester United sau voi colabora din nou cu primul meu antrenor, Harry Redknapp, la Queens Park Rangers. Voi privi mereu la cele 81 de partide jucate pentru Anglia cu mare mândrie. Toate acestea sunt amintiri preţioase”, a afirmat Ferdinand.

Acest anunţ al fotbalistului în vârstă de 36 de ani vine la aproape o lună de când soţia lui Ferdinand, care era bolnavă de cancer, a încetat din viaţă.

Rio Ferdinand şi-a început cariera la West Ham United şi a mai evoluat la formaţiile Leeds United, Manchester United şi Queens Park Rangers. El a câştigat cu Manchester United numeroase trofee, între care de şase ori campionatul Angliei, Cupa Angliei în 2004, Liga Campionilor în 2008, Supercupa Europei în 2009 şi Campionatul Mondial al cluburilor în 2008.

Pentru naţionala Angliei, Ferdinand a jucat în perioada 1997-2011 în 81 de meciuri şi a înscris trei goluri.

sursa: mediafax.ro