Exemplu de bune practici. Interviu cu Andrei Nistreanu

Cum e să muncești în Europa. Și ce experiențe obții.

Europa pentru studenți. Interviu cu Andrei Nistreanu.

– Vă salut cu mare drag! Astăzi avem un invitat care a reușit să muncească în Grecia și a venit să vă transmită experiența sa utilă. Este vorba de studentul Universității de Stat din Moldova, Andrei Nistreanu.

– Bună seara, Mihaela!

– Tema noastră de astăzi sună astfel: „Exemple de bune practici” și te-am ales să ne povestești despre experiența care ai obținut vara aceasta. Dar mai întîi, povestește cine este însăși Andrei Nistreanu?

– Sînt student la Facultate de Jurnalism și Științele Comunicării, anul 2 deja. Mi-am ales în viață mai multe domenii ce mă interesează. Sînt coordonator Departamentului Divertisment și Dezvoltare din cadrul Universității de Stat din Moldova. Deja am reușit să trec în CV-ul mai multe evenimente organizate atît la nivel de facultate, cît și la nivel de universitate.

– Povestește despre experiența ta în Grecia. Ce ai învățat acolo? Cum au fost condițiile, cum te-ai obișnuit cu munca? Ce făceai, în general, acolo?

-În primul rînd am mers cu un program Work&Travel. Este un program destul de simplu, nu este costisitor comparativ cu celelalte programe (aproximativ 350 de euro – suma integrală). Compania ce organizează este una română și se numește „US Travel”.

– Cum a avut loc cazarea?

– A fost o procedură destul de simplă. Ei asigură cazarea și mîncarea gratis. Eu am lucrat într-un hotel pe insula Rhodos, o insulă extraordinară. Astfel, hotelul m-a asigurat cu mîncarea (de 3 ori pe zi) și cazarea. Nu era o limită la mîncare, pe parcursul zilei liber puteai să întri și să fii deservit.

   Ceea ce ține de job – am lucrat ca Night Audit, adică recepționer de noapte. Recepționarea de noapte diferă de cea de zi. Odată cu începutul recepționării eram obligat să pregătesc totul pentru tura de a 2-a zi: documente, finanțe, rapoarte.

– Și ce salariu ai avut lunar?

– Sincer vorbind, suma nu este nici mare, nici mică. Avînd în vedere  că ei asigură cu mîncare și cazare, suma de salariu pornește de la 400-450 euro. Eu aveam lunar stabil 450 euro. Pe unele insule te asigură și cu bonusuri sau adausuri de 10-20 euro. Și la fel poți să faci și bacșiș.

– Andrei, acum povestește despre activitatea ta acolo, despre greutățile care ai avut.

– La început, pentru mine era o problemă cu drumul. M-am pornit cu autocarul, fiindcă compania nu te limitează în alegerea transportului. Eu am plecat cu autobusul din Iași pînă-n Atena. Din Atena am luat feribotul pînă la peninsula Rhodos. Eram singur și un pic îmi făceam griji despre drumul, dar totul a trecut foarte bine. Am avut noroc de persoane care am întîlnit în autocar, la Atena și m-au pregătit moral, mi-au dat ceva sfaturi și recomandări.

   La început m-au pus alături de recepționer de zi pentru ca să învăț cîte un pic din obligațiunile mele. Dar odată ce s-a început lucru, n-am putut să stau nemișcat și am încercat să integrez cît mai repede în activitatea lui. Deși recepționarea de noapte într-adevăr era diferită de  cea de zi – eu am reușit să înțeleg totul ce ține de obligațiunile mele destul de repede.

– Dar cum sînt oameni acolo? Sînt simpli sau invers e mai greu de colaborat cu ei? Ce reprezintă poporul grec?

– Sînt un pic mai egoiști. Vor să lucreze puțin, să cîștige foarte mulți bani. Nici nu sînt invidioși sau rei, dar oricum nu prea ai încredere în ei.

– Vara următoare preconizezi iarăși vreo plecare? Poate în altă țară? Ai ceva planuri deja?

– Da, într-adevăr deja m-am gîndit. Nu sînt sigur de altă țară. De exemplu America este prea departe pentru mine ca să merg. Probabil iar voi merge în Grecia. Este foarte bine să mergi acolo, să vizitezi chiar toate insulele. Pot să merg pe aceeași insulă sau să aleg altă. Pot să aleg alt job.

   Am avut ocazia să lucrez cu o echipă profesionistă de greci de-acolo. Am format o adevărată familia cu noii prieteni români și moldoveni. Am avut o plăcere să lucrez cu ruși din Latvia, Lituania etc. Toți lucram împreună și eram prieteni, s-a creat o atmosferă foarte plăcută la noi. Sărbătoream împreună diferite evenimente, ne distram. Ținem legătură și acum, organizăm conversații, trimitem unul altuia poze, ne amintim de timpurile cele…

– Îți mulțumesc frumos pentru că ai acceptat invitația noastră și îți doresc cît mai multe succese în continuare.

{mp3remote}/images/Radio/Emisiuni/Europa_studenti/AndreiNistreanuprelucrat.mp3{/mp3remote}