Obține o bursă în valoare de 150 de franci elvețieni lunar.

Burse

Tinerii cercetători din Republica Moldova pot beneficia în anul de studii 2019 de burse de excelenţă acordate de Federaţia Mondială a Savanţilor (FMS) în conformitate cu Regulamentul FMS „Rules and Guidelines of National Scholarship Programme” şi criteriile acestuia.

Valoarea unei burse este de circa 150 franci elveţieni lunar. Concursul este adresat doctoranzilor anilor II şi III care îşi fac studiile în cadrul instituţiilor de cercetări ştiinţifice sau universităţilor.

Dosarul de participare trebuie să conţină următoarele acte perfectate în limba ENGLEZĂ ( prezentate obligatoriu în 2 exemplare):

1. Proiectul de cercetare (4-5 pag.) în unul din cele 15 domenii prioritare ale FMS (Anexa 3):
Proiectul va conţine:
– Denumirea direcţiei prioritare;
– Denumirea temei;
– Denumirea instituţiei;
– Numele aplicantului şi al conducătorului;
– Obiectivul proiectului;
– Argumentarea;
– Materiale şi Metode de cercetare utilizate;
– Volumul total de lucru divizat în 6 etape (a câte 2 luni, Concluzie, Bibliografie);
– Proiectul trebuie să fie semnat de aplicant şi conducătorul ştiinţific şi ştampilat.
2. Formularul de aplicare (Application Form) completat în conformitate cu (Anexa 4).
3. CV aplicantului cu adresele de contact complete.
4. Lista publicaţiilor – stampilate, semnate de autor și confirmate de secretarul stiințific al instituției.
5. CV conducătorului cu adresele de contact complete.
6. Două scrisori de recomandare din partea a doi specialişti în domeniu (scrisorile să fie semnate şi ştampilate). Acestea trebuie să fie adresate Preşedintelui Federaţiei Mondiale a Savanţilor, dl. prof. Antonino ZICHICHI.
7. O scrisoare de recomandare din partea conducătorului ştiinţific cu acordul de a fi conducător ştiinţific al aplicantului la bursa de excelenţă acordată de FMS. Aceasta trebuie să fie adresată Preşedintelui Federaţiei Mondiale a Savanţilor, dl. Prof.Antonino ZICHICHI.
8. Certificat de confirmare a notelor de admitere la doctorantură şi a examenelor de minim (cu nota medie nu mai puţin de 8) perfectate de instituția unde studiază aplicantul – stampilate.

Regulamentul FMS „Rules and Guidelines of National Scholarship Programme” îl găsiți anexat în (Anexa 1), iar criteriile acestuia le găsiți anexate în (Anexa 2).

Termenul limită de depunere a dosarelor: 1 octombrie – 1 noiembrie 2018.