Noi perspective privind studierea fenomenului Holocaustului în școli

Dna Lilia Pogolșa, viceministru al educației și dl. Bilinkis Alexandr, președintele Comunității Evreiești din Republica Moldova au semnat la data de 14 iulie 2017, un Acord de parteneriat privind studierea fenomenului Holocaustului în școli.

Acordul statuează angajamentul comun al Părților semnatare de a colabora în scopul educării tinerei generații în spiritul toleranței, umanismului și respectării drepturilor omului, de a elabora și implementa programe pentru studierea fenomenului Holocaustului în școli, în scopul prevenirii și combaterii antisemitismului, xenofobiei și urii interetnice.

Printre activitățile mai importante care urmează a fi realizate în contextul Acordului menționat se numără: elaborarea unui suport curricular pentru disciplina opțională ce ar viza istoria și consecințele Holocaustului, desfășurarea activităților de formare continuă a cadrelor didactice în materie de Holocaust, organizarea a diverse activități extracurriculare pe dimensiunea Holocaustului.

Implementarea Acordului vine în sprijinul Ministerului Educației în vederea realizării angajamentelor asumate în Planul de Acțiuni pentru anii 2017 – 2019 aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 313 din 22.05.2017 privind implementarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova cu privire la acceptarea Raportului final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel.

Acordul de parteneriat a fost încheiat pe o perioadă de cinci ani cu posibilitatea prelungirii pentru perioade succesive similare