A fost inaugurată expoziția-eveniment ,,Explorați cei 70 de ani ai Consiliului Europei în spațiu și în timp’’

Biblioteca Națională a Republicii Moldova în cooperare cu Oficiul Consiliului Europei au organizat la Chișinău expoziția-eveniment cu genericul ,,Explorați cei 70 de ani de activitate ai Consiliului Europei’’, care propune o incursiune în realizările și în prioritățile Consiliului privind: drepturile omului, democrația, justiția, educația și cultura.

La acest eveniment au fost prezentate o serie de panouri, care ilustrează retrospectiva celor 70 de ani de istorie și activitate ai Consiliului, prin informații cronologice de la fondarea Consiliului Europei și până în prezent.

Elena Pintilei, Manager la Biblioteca Națională a menționat: ,,Scopul acestui eveniment este informarea opiniei publice despre importanța aderării Republicii Moldova la Consiliul Europei și totodată, dorim să informăm publicul despre istoria Consiliului, care pe parcursul anilor a venit cu mai multe politici orientate spre respectarea drepturilor omului. În cadrul evenimentului sunt expuse 14 panouri în limba rusă și în limba română. Cred că această expoziție va avea un impact major atât pentru tineri, cât și pentru persoanele interesate de istoria Consiliului’’.

La expoziție au participat: William Massolin, Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Pascal Le Deunff, Ambasador al Franței în Republica Moldova, Tudor Ulianovschi, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova, care s-au arătat încântați de organizarea evenimentului.
Pascal Le Deunff, Ambasador al Franței în Republica Moldova a relatat: ,,Sunt foarte fericit și impresionat de numărul impunător de oaspeți care sunt prezenți la eveniment. Felicit călduros Biblioteca Națională pentru realizarea acestei expoziții frumoase, care ne permite să urmărim pașii principali care au fost interprinși până în prezent de Consiliul Europei’’.

Impresionați au fost și tinerii prezenți la această expoziție.
Chiseliov Oleg a spus: ,,A fost foarte interesant, pentru că am aflat informații noi despre Consiliul Europei și am avut ocazia să-i văd pe ambasadori. Eu doresc să devin un viitor diplomat și mă bazez mult pe istorie. La evenimentul de astăzi am înțeles cum trebuie să dezvoltăm relațiile și parteneriatul Consiliului Europei cu Republica Moldova’’.

Inaugurarea expoziției a avut loc astăzi, 8 mai 2019, ora 11: 00 la Biblioteca Națională a Republicii Moldova și va putea fi vizitată până în perioada de 30 iunie 2019.