În Elveţia a fost inaugurat cel mai lung pod suspendat

Un pod de aproape jumătate de kilometru destinat excursioniștilor, considerat ca fiind cel mai lung pod pietonal suspendat din lume, a fost inaugurat în apropierea orașului elvețian Zermatt.

Podul de 494 metri, numit Europabrücke (Podul Europei), se află la o înălțime de 85 de metri deasupra râului Grabengufer.

Consiliul de Turism din Zermatt spune că este cel mai lung din lume, însă un pod de 405 metri din Reutte, Austria, a fost construit la o înălțime mai mare, de 110 metri, deasupra solului.

Podul Europei înlocuiește construcția anterioară, care a fost afectată de căderi de pietre.

Noul pod, ale cărui cabluri cântăresc aproximativ opt tone, este echipat cu un sistem care îl împiedică să se balanseze, potrivit Consiliului de Turism din Zermatt.

Acesta face parte dintr-un traseu de drumeție de două zile între Zermatt și Grächen, în sudul Elveției, cu vedere spre muntele Matterhorn.