Prima expediție națională de muzică clasică ”La la Play” lansată în Republica Moldova

Prima expediție de muzică clasică va avea loc în această lună în R. Moldova, cu genericul ”La La Play”. La acest proiect s-au implicat 15 tineri, printre care nouă muzicieni și cinci jurnaliști, care vor avea de traversat 1 600 de kilometri pentru a reflecta, prin intermediul muzicii clasice, mai multe subiecte sociale importante.

Printre unele teme ce vor fi abordate în cadrul acestui proiect sunt turismul nevalorificat, problemele persoanelor cu necesități speciale, promovarea încrederii populației dintre cele două maluri ale Nistrului, excelență în educarea tinerilor talente, comunitatea găgăuză, comunitatea romă, comunitatea ucraineană, toleranța față de persoanele în detenție și multe alte teme sociale din viața cotidiană și din toată țara.

Turneul va marca centenarul compozitorului Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianiști români. Organizatorii susțin că muzicienii vor interpreta muzică clasică acolo unde acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, vor răsuna lucrările din perioada barocă, contemporană sau ale clasicismului vienez ce vor fi interpretate în format ”open air” în 12 locații. La eveniment se așteaptă un public variat atât tineri cât și maturi, copii, vârstnici. Acestă expediție va fi una de excepție, organizatorii își propun o dezvoltare și cunoaștere a muzicii clasice acolo unde nu a răsunat niciodată muzică clasică live. Și a aduce bucurie în sufletele  oamenilor care vor veni la concert în aer liber unde se va produce un fel de trio suflet-muzică clasică-aer liber pentru cei care vor fi prezenți la concertele tinerilor muzicieni.

Expediția ”La La Play” este un proiect marca MNYO și este conceput de Adriano Marian împreună cu Adrian Ianovici și Eugen Țarălungă. Această expediție a celor 15 participanți și a pianistului român se va petrece în perioada 13 iulie – 23 iulie pe teritoriul țării. Turneul va avea loc în orașele: Glodeni, Bălți, Briceni, Rezina, Dubăsari, Petenciarul Goian, Cahul, Hâncești, Taraclia, Cetatea Tighina.

Stagiară Mihaela Tobultoc.