Vizită de studiu la Universitatea Nice Sophia Antipolis

În perioada 12-20 iunie 2017 membrii echipei de proiect 561820-EPP-1-2015-1-DE-EPPKA2-CBHE-JP Creating Moldovan E-network for Promoting Innovative e-teaching in the Continuing Professional Education (TEACH ME) din cadrul Programului Erasmus+ , KA2 – Capacity Building in Higher Education a UTM, au participat la două evenimente desfășurate la Universitatea Nice Sophia Antipolis, Franța.

Primul eveniment, care a avut loc în perioada 12-16 iunie 2017, a fost dedicat formării trainerilor din cadrul proiectului sus-numit și a fost organizat cu suportul Serviciului Universitar de Inovație din cadrul universității-gazdă și a experților din diferite universități ale Uniuni Europene.

Al doilea eveniment a fost ocazionat de reuniunea a IV-a a Comitetului Director al proiectului, în cadrul căreia s-au trecut în revistă activitățile realizate și s-au discutat următoarele etape de implementare ale proiectului.

UTM a fost reprezentată de următorii membri ai echipei de proiect: dr. Rodion Ciupercă, conf. univ., Departamentul Tehnologia Construcţiilor de Maşini, dr. Rafael CILOCI, conf. univ., șef Catedră Economie şi Management în Industrie, Elena GOGOI, lector superior, director Filiera Anglofone, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, și Daniela POJAR, șef Direcție Managementul Resurselor.

Proiectul TEACH ME este realizat în cadrul programului Erasmus+, KA2 – Capacity Building in Higher Education și își propune să integreze tehnologiile e-Learning în programele de educație profesională continuă pentru profesori, care să sporească atractivitatea și accesul la aceste programe. De asemenea, vor fi elaborate, acreditate și testate (de către o instituție abilitată din Europa) două module inovative pentru formatorii de profesori. Modulele vor permite cadrelor didactice să alcătuiască situații de învățare în care cursanții vor fi încurajați să-și contureze obiective proprii, să creeze diverse strategii de învățare, să poată stabili relații complexe în grupuri și să opereze autonom. Implementarea noilor abordări, a tehnologiilor e-Learning și a instrumentelor digitale va genera, nemijlocit, sporirea calității, atractivității și accesibilității învățământului superior din Moldova. Proiectul este coordonat de Fachhochschule des Mittelstands (FHM), Bielefeld, Germania.

Mai multe detalii – pe http://utm.md/blog/category/teach-me/