Vine din sudul țării, de la Cahul, și își face studiile la Universitatea Tehnică din Moldova, facultatea Urbanism și Arhitectură. Cristina Usatîi este pasionată de culori și îi place nespus de mult să creeze frumosul cu ajutorul lor. Cum a descoperit lumea picturii, dar și cine a ajuta-o în acest drum, răspunsul îl găsim în interviul ce urmează.
Când ai luat pentru prima dată pensula în mână?
În clasa a 5, atunci când mama m-a obligat să învăț, iar eu i-am spus mamei că îi voi face probleme profesoarei, astfel încât aceasta mă va exmatricula. Desigur că nu m-am ținut de cuvânt, eram prea cuminte.
Când ai înțeles că îți place pictura?
În anul doi al scolii de pictură, atunci am început să pictez mai bine. Atunci mi-am dat seama că chiar iubesc să vin la orele de pictură, pe foi putea-i să desenezi ce vrei. Și nici nu era plictisitor.
Te-ai gândit vreodată că orele de pictură îți vor fi de folos pe viitor?
Când eram mică nu. Atunci eu îmi doream să devin polițist sau actriță. Săream de la o extremă la alta. Și atunci când eu visam, alături de mine întotdeauna era mama care îmi amintea că nu în zadar eu fac școala de pictură și că viitorul meu depinde de aceasta.
Ce stări îți trezesc culorile și foaia alba?
Liniște, o detașare totală de lumea reală. Entuziasm și nerăbdare, pentru că de abia aștepți să vezi tabloul final. Și desigur deseori se întâmplă să fiu dezamagită, pentru că nu sunt mulțumită de ceea ce mi-a ieșit. Când pictezi, trebuie să știi să te oprești la timp, pentru că uneori când ți se pare că ceva-ceva nu ajunge, tu mai pui culori, iar la final îți dai seama că ai exagerat.
Ai un stil a tău de a picta?
Da, cred că da. Iubesc mult detaliile mici și multe. Îmi place să le atrag atenția și să le creez. Vorbind de culori, le folosesc mai mult pe cele pastelate. Dar aici contează și starea, atunci când sunt tristă pun pe foaie cele mai închise culori.
Ai încercat să faci bani din pasiunea ta?
În clasele de liceu mai făceam portrete la comandă, însă nu le făceam perfecte din simplu motiv că atunci când sunt impusă să creez, dacă pot spune așa, nu îmi reușește. Am ajuns la concluzia că nici sumele de bani impunătoare nu pot stimula un pictor să creeze o operă de artă excepțională. Totul vine din suflet, iar el nu se vinde.
Ești student la Universitatea Tehnică a Moldovei facultatea Urbanism și Arhitectură, cum ai ajuns acolo?
Ca și orice elev al clasei 12 nu aveam nici o idee despre ce va urma, despre facultatea pe care o voi face. Pierzându-mă în multitudinea de profesii care mi se păreau că mi se potrivesc, am ajuns la arhitectură prin metoda excluderii. Cu toate că nu doream să devin arhitect, am depus actele doar la această specialitate cu gândul că dacă voi fi acceptată, atunci aceasta este calea mea. Și iată că am ajuns acolo.
De când ești student mai ai timp să pictezi pentru suflet?
În vacanța de vară, când simt surplus de timp. În rest sunt ocupată în cadrul facultății, acolo unde mai pictăm nature statice și figure umane. Deci, nu ma plictisesc.
Cum crezi, Moldova este o țară ce dezvoltă și inspiră tinerii pictori?
Nu, pentru ca să devii cineva trebuie să ai suport financiar iar statul nostru nu susține tinerele talente, care peste ani pot deveni celebre. Chiar și atunci când participi la concursuri internaționale trebuie să plătești.
Unde te vezi peste 10 ani?
Chiar dacă nu am încredere în ziua de mâine, aflându-mă în Moldova, nu mă văd în altă țară.
Stagiară: Cătălina Șura
