A fost lansat romanul „Cromozomul XXI” de Valeriu Reniță

Editura “Tipocart print” a scos de sub tipar, sub egida Clubului literar „Pasărea măiastră” din Chișinău, romanul parabolă de expresie rusă „Cromozomul XXI”, autor Valeriu Reniță.

Poeta Olesea Rudeaghin, președintele Asociației scriitorilor ruși din Moldova, a apreciat primele două capitole ale romanului, publicate acum o lună în revista literară „Russkoie pole”, drept un fenomen cu totul original, fiind vorba de „un stil aparte a unui moldovean care simte și scrie rusește”.

„De ce e genul romanului parabolă? Acțiunea romanului are loc în suburbia capitalei unuia dintre tinerele state CSI, fără a fi făcute precizări geografice. Se putea întîmpla în Georgia, în Ucraina, oriunde pe întinsurile fostei noastre patrii – URSS. Bineînțeles, alegoriile sînt mai aproape de realitățile moldovenești, însă comparațiile nu sînt atît de directe, după cum par. Bunăoară, în romanul meu revoluția color răbufnește de la un conflict dintre putere și minoritatea sexuală – LGBT”, afirmă Reniță.

Tirajul de 350 exemplare ale romanului îi va urma o ediție suplimentară în funcție de comercializare, de care se ocupă rețeaua de cărți „Librarius”. Altă rețea moldovenească, specializată în carte electronică, a refuzat, conform afirmațiilor autorului, romanul sub falsul pretext că ar colabora numai cu editurile. Versiunea electronică a romanului poate fi citită și procurată în magazinele internet rusești.

Este a treia carte de proză a cunoscutului jurnalist Valeriu Reniță, care a semnat și filme documentare ca autor, scenarist și producător. Reniță a debutat în depărtatul 1990 cu două texte de proză scurtă în limba română, publicate în culegerea „Dintre sute de catarge”. La activitatea literară, de expresie rusă deja, a revenit în 2016 cu două cărți „Mită celui de Sus” (“Tipocart print”) și „Visătorul de pe gazon” („Cartier”).