Festivalul Internațional al Artelor Scenice Bienala Teatrului „Eugene Ionesco” (BITEI), aflată la cea de-a XI-a ediție, își desfășoară spectacolele de teatru, dans și muzică în perioada 21 mai – 15 iunie.
Cu sloganul „Make theatre, not war” (în traducere: „Faceți teatru, nu război”), bienala ne invită la o serie de spectacole de spectacole unice. La deschiderea festivalului Bitei, spectatorii au urmărit premiera „Oscar și tanti Roz”, în regia lui Petru Vutcărău. Un spectacol emoționant care spune povestea unui copil bolnav de leucemie, care în ultimele zile ale vieții sale are alături o îngrijitoare ce îl ajută să înțeleagă viața și să întîmpine moartea cu seninătate.
Vineri, 23 mai, ați avut ocazia să revedeți „Iosif și amanta sa”, un spectacol impresionant despre putere, dragoste, gelozie, intrigi, trădări și iertare.
Iată care sunt spectacolele de teatru din cadrul festivalului cu care vă puteți delecta.
Sâmbătă, 24 mai „Caruselul Erotic”, un spectacol intrigant și incitant, în care pasiunile se dezlănțuie dezarmant.
Duminică, 25 mai – „Cele cinci bandite”, spectacol al Companiei de Teatru Hachimaru din Japonia.
Luni, 26 mai – Spectacolul „Clasa noastră” – o lecție de istorie dură, pe care nu avem voie s-o uităm.
Tot luni, va avea loc o discuție publică cu regizorul român Alexandru Dabija, în holul Teatrului „Eugene Ionesco”, la ora 12.00.
Marți, 27 mai, premieră absolută pentru R. Moldova – o versiune inedită a clasicului spectacol „Hamlet” oferită de celebrul teatru SHAKESPEARE’S GLOBE din Londra.
Miercuri, 28 mai, Ada Milea vine cu niște bucăți de concerte: „Concert cu bucăți de concerte”.
Spectacolele încep de la ora 19:00 și durează pînă la 22:00.
Pentru mai multe informații despre spectacole sau rezervări bilete accesați site-ul tei.md
Doina Salcuțan, USM