Repertoriul Teatrului Național ”Mihai Eminescu” pentru 24.02 – 01.03.2020

Nu rata în săptămâna care urmează 6 spectacole de excepție jucate pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu”. Săptămâna va fi plină de emoții pozitive și inspirație alături de actorii teatrului.

„În largul mării” de Slawomir Mrozek, 25.02.2020 ora 18:30 Sala Studio

Durata spectacolului: 1h 20m Pauză: Nu

„Scena înfățișează o plută în largul mării. Trei naufragiați în costume negre, elegante, în cămăși albe”, menționează Sławomir Mrożek în didascalii, de aici pornind aventura unor personaje fantasmagorice, cu trăsături burleşti, hiperbolizate, dar care totuşi sunt rupte din realitate. Grasul (Emil Caju), Slabul (Anatol Durbală) și Mijlociul (Petru Oistric) au cravate înnodate impecabil, iar în buzunarele de la piept, batiste sclipitor de albe. După o perioadă petrecută pe plută fără breakfast-uri, coffee break-uri, prânzuri, cine copioase ori frugale, decid să se mănânce unul pe altul, pe rând. O decizie firească. Dar cine va fi primul sacrificat-înfulecat? Începe vânătoarea reciprocă ce include manevre, viclenii, ticăloșii deghizate, dezbateri, discursuri, chiar și o procedură de vot. Bineînțeles, fraudată.

„În Ochii Tăi Fermecători…” după Gib Mihăescu, 26.02.2020 ora 18:00 Sala Mare

Durata: 3h / Pauză: Da

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani.

Acţiunea spectacolului  “În ochii tăi fermecători” are loc, în temei, în bordeiul de pe Nistru al locotenentului Ragaiac, la Vadul lui Vodă; se vorbeşte tulburător despre iubirea interzisă, pătimaşă; despre setea de pur şi ideal, de necunoscut şi de nemărginire… Erotica obsesivă ce animă opera lui Gib Mihăiescu (în interbelic, fost avocat la Chişinău, ba chiar şi consilier al Teatrului Naţional din localitate), contrastul dintre senzual şi spiritual sunt redate dramatic în ritm de tangou şi romanţă eternă; suntem teleportaţi către întruchiparea misterului feminin, „ru­soai­ca” din lecturi sau din doar din vise. Fiecare ascunde în inimă femeia ireală,”frumoasa cu corp”, cea”pe veci pierdută, pururi adorată”, etern adulmecată în toate  făpturile întâlnite în calea vieţii.
Regizorul Alexandru Vasilache a selectat fragmente sugestive din nuvelele şi romanele lui Gib Mihăiescu. Titlul spectacolul este inspirat de „În ochii tăi fermecători” un tangou din anii ’20, de Cristian Vasile: „Cu această melodie aduc atmosfera acelor ani aici”, afirmă regizorul. Nu doar atât: în scenă răsună peste 20 de tangouri  și alte melosuri de epocă, semnate de  virtuozii Jean Moscopol, Cristian Vasile, Titi Botez, majoritatea interpretate live. Rolurile principale sunt „Manaru”, jucat de Petru Hadârcă, „Eva”, interpretată de Silvia Luca. Sunt şi alte câteva personaje ce compun o constelaţie formidabilă: locotenentul Ragaiac, jucat de Sandu Leancă, locotenentul Iliad – Victor Nofit; Ghenia Chirsanov, cântăreaţa din cabaret, va fi interpretată de Angela Ciobanu. Pentru a vedea dacă naratorul îşi află sau nu iubita ideală, veniţi la teatru!

„Carnavalul” după I.L Caragiale, 27.02.2020 ora 18:00 Sala Mare

Durata: 2h 40 min / Pauză: Da

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

Carnavalul nostru – cel de toate zilele, versiune scenică  2018 după opera lui I.L. Caragiale  își trimite măștile cu energia disperării în intersecția ultimilor trei secole (XIX, XX, XXI); răspântie neliniștitoare unde totul se maculează, se degradează frenetic, cade în deriziune…Trădăm plângând, râdem trădând…
Această distribuție de șoc a Carnavalului de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” trebuie să ne cuprindă pe toți cu dăruire, măiestrie și virtuozitate într-un fascinant delir… fără oprire… fără poticnire… fără împotrivire… fără scăpare… fără sfârșit…   Desăvârșit!

„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, 28.02.2020 ora 18:00 Sala Mare

Durata spectacolului: 2h 40min / Pauză: Da

Într-un orășel șters, de provincie, Profesorul Miroiu își împarte viața între cărți și stele. In așteptarea unei rarități editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocnește, în fapt de seară cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe.

Steaua fara nume

„Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă, 29.02.2020 ora 18:00 Sala Mare

Durata: 2h 15 min / Pauză: Da
Genul: Dramă

Ideea spectacolului o port de mult timp în minte și în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutați, masacrați și exterminați de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă și prin încarcerare în GULAG este o temă la care am revenit și am lucrat mai bine de zece ani, profitând de șansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Național Radiofonic de la București, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

După șocul produs de lectura Arhipelagul-ului GULAG de Aleksandr Soljenițân, am citit alte materiale, în special memorii ale conaționalilor noștri trecuți prin malaxorul represiunilor staliniste, descoperind treptat o realitate ascunsă, paralelă și diferită de cea trăită de mine în perioada copilăriei și tinereții. Am descoperit îngrozit că alături de noi, pionieri și comsomoliștii ce recitam voioși ode lui Lenin și Partidului, trăiau oameni care sufereau în tăcere, își plângeau în taină părinții, surorile și frații, bunicii, prietenii, uciși de sistemul odios și pervers, creat de cei pe care noi îi glorificam cu atâta inconștiență înflăcăr Nu bănuiam că, în multe case, consătenii mei se măcinau, se stingeau lent de durere mută și neîmpărtășită. La fel cum nu mi-am putut închipui că Sângereiul meu drag, loc al bucuriei, a putut fi un loc al vaietelor și terorii, și în ’41, și în ’49, și în ’51, mi se ridică părul în cap când îmi imaginez cum drumurile satului s-au umplut de femei bocind și urlând de disperare, de copii plângând ținându-se de părinții și bunicii lor înnebuniți de frică și neputință, mânați cu toții în Siberia. Șocul emoțional produs de lectura amintirilor martorilor oculari ai acelor timpuri, a fost răvășitor, însoțit de un sentiment de vină pentru inconștiența noastră, pentru că nu am știut și am fost atât de indiferenți față de oamenii îndurerați de lângă noi. Este adevărat că atunci această temă era tabu. Au trecut aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, supraviețuitorii au putut, în sfârșit, să spargă gheața tăcerii și să povestească experiențele traumatizante, istoricii au publicat studii, dar la nivelul mentalului colectiv rămâne un mare gol și o mare confuzie – nu s-a produs o asumare și o conștientizare a crimelor orchestrate de regimul comunist, așa cum s-a întâmplat cu cele ale fascismului.

Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de dușmani ai poporului este zguduitoare, cât cântărește suferința celor 11 899 de copii deportați numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate și ele în același an? Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Spectacolul este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul de viață pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”.

Spectacolul „Dosarele Siberiei” este doar o parte din cel pe care îl mai port în sufletul și mintea mea. Este doar o parte, întrucât fiecare carte de memorii scrise la această temă oferă subiecte aparte pentru spectacole și filme. Este doar o parte, întrucât a trebuit să renunț la unele idei pe care le-aș fi vizualizat scenic, dacă m-aș fi oprit la soarta unei singure familii. Totuși, de această dată am optat în favoarea cantității materialului documentar și a textului povestit de martorii acestor evenimente: Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 și Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la GULAG, pentru că a condus organizația de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptății”.

Foarte puțini din cei care au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi și, mai ales, copiii și nepoții noștri. Avem nevoie pentru a înțelege și conștientiza că ura, violența și teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiți.

„12 Scaune” de Ilf și Petrov, 01.03.2020 ora 18:00 Sala Mare

Durata spectacolului: 2h 30min / Pauză: Da

„Douăsprezece scaune” de Ilf şi Petrov – comedie muzicală despre corupţie şi birocraţie, după piesa cu acelaşi nume, o nouă adaptare, toată trupa în scenă. Subiectul, acelaşi: goana după bogăţii, corupţie, temă actuală şi în Md. Eroii –puţin modificaţi (caractere naţionale). Ostap Bender, „maestru al combinaţiilor”, cu cei doi amici ai săi – Ippolit Matveevici şi părintele Fiodor sunt meru în căutarea comorii ascunse.

O comedie muzicală mustoasă cu aluzii fine la timpurile actuale.