„Tineri și talentați”: poeta Marta Odainic în studioul Radio Studentus

0
500

Marți, ziua a 18-a din luna lui cuptor, am cunoscut-o pe Marta Odainic, o poetă originară din Sângerei, absolventă a Facultății de Jurnalism USM în 2004. Marta scrie poezii tocmai din clasa a 2-a și continuă să creeze versuri pe care, până acum, le ținea sub obroc. În cadrul emisiunii Tineri Talentați și-a citit câteva dintre creații.

Marta Odainic, născută la 29 ianuarie, 1992, nu se consideră poetă (deși este). Inspirația este acel glonte pe care-l împușcă pe foaie în maniera tradițională. Fără gadgeturi în plus. Un pix, o foaie și întunericul  de-afară sunt tocmai rețeta perfectă pentru o poezie de zile mari.

Scriu poezie pentru a-mi elibera emoțiile puternice. Uneori sunt perioade când nu scriu nimic, perioade care pot ajunge până la luni bune de zile. Alteori am perioade prolifice în care tot scriu și scriu”, ne spune Marta.

O persoană foarte deschisă, dar și închisă în același timp. Închisă într-o lume a stărilor diseminate în versuri, acel glonte care străpunge inima oricărui cititor.

Citește mai jos cel mai recent text al poetei, o poezie fără nume:

„Rup din sufletul meu o bucăţică,
şi-aşa toţi îmi spun că e făcut din hârtie şi arde repede,
şi scriu, cu degetele înmuiate în lacrimă,
un acatist.

Pentru toate jumătăţile de oameni în căutări de jumătăţi de oameni şi mulţumite cu firmituri,
pentru toate picioarele de călători pentru care drumul e iubită, casă şi mormânt,
pentru toţi ochii pentru care luna e cea mai fidelă oglindă,
pentru toate trunchiurile care nu s-au simţit niciodată învelite de căldura unor braţe,
pentru toţi umerii care nu au odihnit niciodată un somn de femeie,
pentru toate mâinile care nu şi-au putut rescrie liniile din palmă,
pentru toate fotografiile cu doi privite de unul,
pentru toţi obrajii virgini de sărut,
pentru toate pântecele celor care dor în dorul cuiva şi îi doare dorul pentru altcineva,
pentru toate tălpile care au uitat cum să prefacă pasul în zbor.
Sparg din sufletul meu un braţ de scânduri,
şi-aşa toţi îmi spun că e făcut din lemn şi arde repede,
şi construiesc, cu Iubirea preot înlăuntru,
o Biserică.”

Ca să afli mai multe detalii despre creațiile poetei, ascultă emisiunea „Tineri și talentați”, pe frecvența 99.0 FM sau accesează www.radio.studentus.md în fiecare marți de la ora 19:10.

 

Lasă un comentariu