(INTERVIU) Vadim Bacinschi – vice-președintele Autoguvernării Studențești a USM

 –  Deci, ce este la general Autoguvernarea Studenților de la USM, vorbim de ASUSM?

 

–  ASUSM-ul este un grup de studenți, care are drept scop-promovarea intereselor studenților Universității de Stat. Este compusă din câteva persoane, care reprezintă fiecare facultate individual, cel puțin 2 care sunt – 1 senator ce își reprezintă facultatea și în Senatul Universitar, cât și un președinte de consiliu, care este persoana aleasă nemijlocit de către studenți.

–  Și care ar fi structura asociației?

– Deci, structura noastră e constituită din mai multe trepte. Baza este formată dintr-un grup de studenți, care sunt de obicei șefii grupelor,care împreună cu decanatul formează un consiliu al facultății, apoi este un senator – persoana ce reprezintă atât consiliul cât și face parte din Senatul Universității, aceste persoane sunt implicate în adunarea generală a ASUSM-ului, de aici se formează și board-ul ASUSM – 24 de studenți delegați, ce formează comitetul de organizare și luare de decizii în ceea ce privește activitatea Asociației Studențești USM.

– Cum și de către cine a fost formată asociația? Cine a readus-o la viață, așa să zicem?

–  Această structură a apărut în anii 2010-2011, a fost inițial formată de către studentul Dumitru Condrea, apoi în 2012 a fost restructurată de către Dumitru Popa, o persoană foarte talentată și bine-educată în domeniul managementului, care a structurat ASUSM-ul pe departamente, pe domenii de lucru, funcții, obligații și tot ca sistem, pentru a lucra mai eficient și a progresa an de an.

–  Să înțeleg că e o structură în plină dezvoltare?

–  Da, de fapt scopul acestui organ de autoguvernare este de a dezvolta capacitățile și talentele fiecărei persoane individuale, de a dezvolta tendința de lideri, abilitățile de management și de a descoperi punctele forte și lucra asupra punctelor slabe ale fiecărui membru.

–  Cum poate o persoană să ajungă membru al organizației date?

– Oricare student de la orice facultate din cadrul universității poate face parte din structura dată. E important să înainteze o cerere de aderare, către consiliului studențesc al facultății, după care se acceptă și este noul membru al asociației.

–  Ce ține organele de conducere a asociației, de către cine și cum sunt alese acestea?

–  Vorbind despre președinții de consiliu, am menționat mai devreme că sunt aleși direct de studenți. Senatorii la fel sunt înaintați și aleși de către studenți, la adunarea generală, conform regulamentului. Este o tendință ca persoanele date să fie alese și înaintate de către decanate, însă s-a observat că atunci când studentul singur își alege reprezentantul, crește eficiența susținerii și colaborării fructuoase atât între studenți și reprezentant cât între reprezentant și administrație.

–  Îmi spui și care sunt departamentele componente ale ASUSM?

– Este persoana de conducere – deci Președintele ales direct de către senatori, 2 vice-președinți, unul responsabil de activitatea fiecărui consiliu iar altul responsabil de activitatea departamentelor. Sunt câteva departamente active la moment: academic, social, divertisment, cultură și comunicare.

– Îmi este interesant, cine pune toate denumirile astea la diferite structuri de autoguvernare?

–  Bine, vorbind despre denumire ea a fost dată în conformitate cu regulamentului structurilor de autoguvernare, propus de Ministerul Educației. Ce ține de USM, a fost dintâi ”Alianță”, după care a fost transformată în ”Autoguvernare” și deja desugur vine ”a Studenților Universității de Stat din Moldova” deci ASUSM prescurtat.

–  Vorbeam mai devreme despre departamente, poți să ne spui și pe ce termen sunt aleși fiecare președinte de deartament și board-ul?

–  Inițial am primit instrucțiuni de un mandat pe termen de 2 ani, însă noi ne-am gândit și am decis că totuși termenul de 1 an de zile este mai bun și productiv. Plus la toate, dacă cineva își realizează planul înaintea finisării mandatului său, el face un pas înainte pentru succesorul său, facilitându-i astfel lucrul și mișcând întreg departamentul înainte. Dar cu un astfel de rezultat și aport pentru departament, persoana are toate șansele să fie realeasă pentru un alt mandat.

–  Care sunt principalele activități și evenimentepe care le desfășurați?

–  Deci referindu-ne la evenimente sociale, campania ”Oferă viață – donează sânge”,de asemenea ” Caravana de Crăciun”, la dimensiunea culturală – ”Miss USM”, ”TVC”-ul organizat anual, din domeniul academic avem inițiat un proiect cu privire la implicarea studenților în diferite oportunități de stagii și proiecte internaționale, iar deja în noul an, la încputul lunii Februarie e planificat să petrecem un training ce ține de dezvoltarea personală, astfel având drept scop – leadership-ul, la fel de acest domeniu ține evidența reușitei academice a studenților universității, dacă este în progres sau regres.

–  În cadrul ASUSM sunt doar studenți ciclul licență sau și de la masterat?

– Sigur că sunt și masteranzi. Chiar acest an au fost aleși câțiva senatori de la masterat, care sunt persoane cu experiență și un bagaj întreg de cunoștințe.

– Care ar fi beneficiile membrilor structurii voastre de autoguvernare studențească?

– Ei aici nu pot să nu menționez un beneficiu mare. Cei care sunt membrii și dețin un post cu staj de activitate – așa să zic, și care au o reușită bună însă sunt la limita dintre buget-contract, sunt trecuți automat la buget. De asemenea, studenții care sunt implicați în procesul de desfășurare a activității de autoguvernare, sunt prioritari la acordarea căminelor în noul an de studii. Nu mai menționez accesul la instruirea extracurriculară, deci training-uri, workshop-uri etc. gratuite. Iar la training-urile de instruire peste hotare care sunt oferite, acești membri merg dacă nu gratuit atunci cel puțin low-cost. Ei bine toate astea sunt gratuite din punct de vedere a studenților, însă cheltuielile date sunt simțite și suportate de către administrația universității.

– Care este nr aproximativ de studenți implicați în organizație?

– Din cei aproximativ 18 mii de studenți ai universității, membrii activi sunt aproximativ 400.

– Care sunt relațiile organizației cu administrația?

– Să fiu sincer, ne apreciază însăși rectoratul universității, ne susțin inițiativele, ne ascultă și e bine.

– Drept ultimă întrebare,care ar fi planurile voastre pe viitor, poate colaborări cu alte universități?

–  La momentul de față este planificat un eveniment în cadrul universității, concurs electronic. La finele concursului probabil îl facem și interuniversitar. La partea academică avem câteva activități planificate deja. Avem planificate o colaborare cu universitățile din România, în cadrul la câteva proiecte, după care desigur și un proiect inițiat de noi. Iar în februarie avem planificat un seminar ce privește autoguvernarea, care implică atât Universitatea de Stat cât și două universități din Moscova.

 Fiecare student poate și ar trebui să se implice direct sau indirect la astfel de activități, fie că e vorba de dimensiunea academică, socială, culturală, sportivă – asta e viața de student și trebuie trăită din plin.