(INTERVIU) Ilie Ciorchină-reprezentantul Ministerului Tineretului și Sportului din Republica Moldova

 –  Astăzi avem o temă mai specială, legată de Strategia Națională de Dezvolatre pe Sectorul de Tineret. Ce reprezintă ea de fapt ?

 –  Strategia Națională de Dezvoltare a Sectorului de Tineret 2020 este un document, o politică intersectorială, care setează direcțiile de acțiune și normele legislative spre aprobare, pentru o dezvoltare mai armonioasă a tinerilor, în baza unor valori democratice.

–  Și care ar fi acele valori democratice?

–   În primul rând este implicarea, atunci când își exprimă părerea, vocea lor e auzită. De asemenea ese sprijinul pentru dezvoltarea serviciilor de tineret și abilitățile economice pentru tineri.

–  Care sunt obiectivele principale și domeniile specifice ale strategiei?

–  Sunt foarte conectate între ele. Sprijinirea sectorului asociativ de tineret, pentru că ei sunt de fapt vocea tinerilor. Ei sunt o contrabalanță a puterii exercitate de stat. De asemenea una din prioritățile strategiei-sunt serviciile pentru tineri, pentru studenți, elevi din licee, pentru toți cei implicați în câmpul muncii sau încă nu. De asemenea un obiectiv de bază este abilitarea economic a tinerilor, la care lucrăm împreună cu Ministerul Educației,Ministerul Economiei, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, Ministerul muncii, pentru a crea diferite programe pentru tineri, noi locuri de muncă, oportunități de a crea o afacere.

– Și cum anume ar putea tinerii beneficia de astfel de programe?

–  Primul pas este desigur informarea. Accesați site-urile organizațiilor, informați-vă, acumulați cunoștințe în domeniu.

–  Ați putea enumera câteva oportunități oferite tinerilor din cadrul Organizațiilor de Autoguvernare Studențească din instituțiile noastre de învățământ?

– Strategia prevede un program de grant-uri, pe care Ministerul Tineretului și Sportului îl are pentru organizațiile de tineret. La fel Sindicatele Studențești, care în mod normal reprezintă interesele studenților, ei sunt liberi să aplice la apelul aplicărilor pentru aceste granturi. Ele se oferă asociațiilor, grupurilor de tineret care doresc să facă ceva mai ales ce are tangență cu planul de acțiuni a Strategiei de Dezvoltare 2020.

–  Apropo de organizații, ele pot aplica doar atunci când sunt înregistrate ca ONG-uri sau de asemenea drept structure din cadrul universităților?

–  Ar trebui să aibă o personalitate juridică,pentru toată parta mai birocratică, așa să zic, după care desigur pot să aplice.

12969177 864414323681287 1036030127 n

– Cum vedeți participarea tinerilor în procesul decizional de la noi din țară?

– Tirerii reprezintă un sector foarte important a populației Republicii Moldova, de aici și importanța economic, social crește. Ei trebuie să conștientizeze de puterea de care dispun în momentul implicării și participării lor în procesele decizionale, iar Ministerul la rândul lui, sprijină acest lucru. Susținem inițiativele tinerilor pentru a desfășura traininguri pentru dezvoltare, suntem deschiși la acest capitol. Și țin să menționez fatul că nu suntem concentrați doar pe municipiu, dar și pe sectorul din Bălți, Cahul, Taraclia, inițiativele de pretutindeni.

– Apropo, despre asta urma să întreb de fapt – ce fac grupurile de tineri activi din afara municipiului?

– Am discutat raportul pe strategie, pe anul trecut și în urma acestui raport dar și a acțiunilor Ministerului pentru anul trecut, în 8 raioane déjà avem Consilii Raionale ale Tineretului și tindem să creștem numărul până la 80% din total. E încet însă sigur, mergem înainte și ne-am dori să facem acești pași cât mai eficient.

–  Cum tinerii de la noi reacționează atunci când vine vorba de Autoguvernări Studențești? Cum reacționează ei, ce fac pentru a se implica în buna dezvoltare a instituțiilor?

– Din momentul în care am intrat la Minister, am observant un feedback pozitiv din partea asociațiilor, sindicatelor studențești, mai ales ce ține de consultările publice pe legea tineretului. Noi chiar ne-am dorit o consultare activă și o viziune reală.

–   Cum credeți, în ce măsură sunt ajutați studenții de către conducerea universităților, din perspectiva dvs?

–  Am fost și eu în rândul liderilor printre studenți și cunosc această responsabilitate din propria-mi experiență. Am să vă spun un mic secret, tinerii care se implică de obicei au parte de tot ce-I mai bun, pentru că atunci când te implici, vezi toate oportunitățile, toate ofertele, din toate perspectivele, iar dacă stai acasă, pasiv, s-ar putea să îți treacă toată viața așa. De asemenea sunt și Autoritățile universităților dar și Ministerul care vine cu oportunități, pe care studentul active le descoperă și beneficiază. La fel merge și cu voluntarii, într-un final, persoana care a făcut voluntariat, are careva beneficii directe sau mai puțin directe și sunt deajunse exemple care pot fi prezentate în acest sens.

– Apropo, cum recompensează Ministerul ,activitatea de voluntariat, dacă tot se vorbea mai devreme foarte activ despre carnetele de voluntary, care să fie egal cu carnetul de muncă?

– Legea voluntariatului a fost aprobată. Ministerul Tineretului și Sportului asigură secretariatul Comisiei Naționale de Acreditare a organizațiilor-gazdă de voluntari, ceea ce ar însemna că o asociație, organizație sau instituție poate obține acest titlul și să ofere acest carnet, drept recompensă pentru efortul și munca depusă de către această persoană. Avem colegi care se ocupă în special de asta și astfel tinerii ce termină facultatea au posibilitatea să aibă experiență de muncă.

– Vă mulțumim mult pentru prezență, pentru că ne-ați răspuns la întrebări și ne-ați luminat un pic situația actuală.

–  Ministerul Tineretului și Sportului la fel vă mulțumește și aș vrea să transmit tuturor tinerilor că Ministerul Tineretului și Sportului a sprijinit, sprijină și va sprijini inițiativele tinerilor la toate nivelele – atât local, regional, național cât și internațional. Trebuie să știți că suntem și noi oameni, trebuie să vă adresați pentru că suntem deschiși să vă ajutăm, mai ales dacă sunteți o organizație sau grup cât de cât organizat.Oferim support la tot ceea ce se definește ca inițiativă de tineret.