Ministerul Culturii organizează în data de 27 august, în Piața Marii Adunări Naționale, sărbătoarea consacrată Zilei Independenței Republicii Moldova.
Cu această ocazie, vor avea loc depuneri de flori şi spectacole de muzică şi dans.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Culturii, evenimentul va începe la ora 09.00, cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la memorialul „Eternitate”. Spectacolul va debuta cu participarea Teatrului Epic de Etnografie şi Folclor „Ion Creangă”, prin compoziţia teatrală „Gâlceava lumii” – moment de dans, cântec şi voie bună, urmat de parada portului popular, unde membrii Ansamblului Naţional Academic de Dansuri Populare „JOC”, precum şi diverse colectivele coregrafice din întreaga ţară, vor defila în costume tradiţionale.
Conducerea Republicii Moldova va veni cu un cuvânt de felicitare în Piaţa Marii Adunări Naţionale la orele 11.00, după care toată lumea va fi invitată la „Hora mare”. Programul va continua cu evoluarea Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale, sub bagheta lui Mihai Agafiţa, după care va urma un moment de etno-folk cu Valy Boghean. Concertul va continua cu un recital de muzică uşoară, cu participarea lui Iurie Sadovnic, Viorel Burlacu, Ion Raţă, Adrian Ursu, Vitalie Dani, Ana Puică, Natalia Barbu, Pavel Parfeni şi formaţia DoReDoS. Publicul prezent la eveniment va avea ocazia să viziteze târgul naţional „Tezaur”, unde vor putea achiziţiona obiecte ale meşterilor populari.
Sărbătoarea dedicată Zilei Independenţei va culmina cu focuri de artificii la ora 22.00, urmat de spectacolul „Hai să dăm mână cu mână”, susţinut de Orchestra Naţională de muzică populară „Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros.