Impactul Smartphon-urilor şi tabletelor

Folosirea constantă a tehnologiei precum smartphone-urile şi tabletele îi poate determina pe copii să dezvolte un comportament autist, avertizează renumitul psihiatrul Iain McGilchrist, fost profesor de literatură la Universitatea Oxford.

Copiii de cinci ani din ziua de azi nu mai sunt capabili să citească expresiile faciale ale celor din jur sau să afişeze empatie, în comparaţie cu generaţiile anterioare, susţine doctorul.

El îşi bazează teoria pe mărturisirile unor educatori care spun că sunt nevoiţi să le explice copiilor semnificaţia unor expresii faciale într-o măsură mult mai mare decât cu câţiva ani în urmă.De asemenea, o treime din copii de grădiniţă ar avea dificultăţi de concentrare şi înţelegere a emoţiilor celor din jur, scrie The Telegraph. Doctorul explică fenomenul prin prezenţa tehnologiei în viaţa copiilor de la vârste foarte fragede.

Totuşi, experţii spun că printre cauze se pot regăsi şi diferenţele culturale sau de limbă. „Dascăli cu experienţă de 30 de ani spun că în ultimul timp întâlnesc tot mai mulţi copii cu dificultăţi emoţionale asemenea celor care suferă de autism, deşi de-a lungul carierei au întâlnit puţine cazuri de copii care nu sunt capabili să îndeplinească sarcini simple”, spune Iain McGilchrist. Mai puţină empatie, mai mult narcisism.

Autorul lucrării ştiinţifice „Regele şi solii”, care explorează funcţiile emisferelor stângă şi dreaptă ale creierului, mai susţine că există dovezi care arată că astăzi copiii sunt mai puţin empatici decât în urmă cu 40 de ani. El argumentează cu cercetările care s-au făcut în Statele Unite în ultimii 10 ani şi care demonstrează o reducere a empatiei printre studenţi, corelată cu creşterea narcisismului.  El crede că o cauză plauzibilă este efectul tehnologiei asupra atmosferei de familie. „Copiii petrec mai mult timp comunicând cu maşini într-o lume virtuală, decât o făceau în trecut şi nu mai sunt siliţi să suporte consecinţele realităţii.

În mediile virtuale, ei nu sunt nevoiţi să interpreteze subtilităţile lumii reale, ca atunci când obişnuiau să se joace cu prietenii în pădure”, spune doctorul. McGilchrist mai explică faptul că cei mici nu mai beneficiază de aceeaşi atenţie directă când sunt acasă cu familia. „Părinţii sunt ocupaţi cu probleme multiple, iar copiii sunt uitaţi în faţa televizorului sau a unei tablete, ceea ce este îngrijorător”, consideră psihiatrul.

Cauzele pot fi multiple, susţin alţi experţi Pe de altă parte, Dr. Najda Reissland, psiholog şi lector la Universitatea Durham, spune că afirmaţia că cei mici nu mai sunt capabili să citească expresii faciale este una gravă. „Ar putea fi adevărat, dar sunt necesare mai multe informaţii despre istoria acestor copii. Ei ar putea să nu dorească să vorbească despre ceea ce simt sau pur şi simplu să nu fie obişnuiţi să facă asta.

De asemenea, este posibil să fie crescuţi în culturi care nu încurajează exprimarea emoţiilor sau pur şi simplu să nu stăpânească foarte bine limba”, a spus expertul. Problemele din spectrul autist pot avea forme foarte diferite, însă dificultăţile de socializare reprezintă trăsătura care le deosebeşte de alte tulburări. Multor autişti le lipseşte o anumită intuiţie socială pe care ceilalţi au stăpânesc natural, ceea ce înseamnă că au adeseori dificultăţi în a recunoaşte expresii faciale sau a înţelege emoţiile celorlalţi.

 

Sursa: adevarul.ro