Lorena Eni este tînăra cu părul de aur, care-și trăiește visul din copilărie. Frumoasă, deșteaptă și devreme acasă ea e combinația perfectă. Fotomodel clasată în top 25 cele mai sexy fotomodele din Moldova după versiunea Nadin Style, mai nou actriță și studentă la facultatea de Drept din Chișinău, cum le reușește pe toate afli în interviul de mai jos.
Atunci când suntem mici visăm la o viitoare profesie, care a fost visul tău din copilărie?
De mică visam să devin actriță de film sau telenovele și adesea, în fața oglinzii, îmi asumam un rol pe care trebuia să-l joc. Mă încânta și ideea de a deveni detectiv. Îmi părea ceva foarte interesant, misterios, probabil fiindcă eram o fire curioasă. Nu aveam de unde să știu că visele vor deveni realitate.
În 2013 ai reprezentat Moldova la Super Models International, cum a fost această experiență?
Concursul Super Model International a fost o experienţă bogată: am văzut o ţară exotică Thailanda, am contactat cu oameni deosebiţi, am auzit şi văzut idei noi, s-a produs un schimb intercultural. Toate astea, împreună, la un moment dat te vor ajuta în dezvoltarea ta ulterioară. E bine de ştiut faptul că zâmbetul înfrumuseţează orice femeie, e un mister adevărat, însă niciodată nu va fi suficient. Una dintre cerinţele de bază ale concursului la care am participat a fost maximă seriozitate din partea concurentelor. Concursul în sine nu e constituit doar din etapa finală. Inteligenţa participantelor a fost testată şi apreciată pe parcursul derulării acestuia, iar răspunsurile inspirate ale fetelor au constituit elementul determinant în cadrul preselecţiei decisive. La acest concurs, din cele 25 de țări participante, am intrat in Top 10, clasându-mă pe locul 6, a fost o surpriză plăcută.
Cum a fost drumul de la fotomodelul Lorena Eni la actrița, Lorena Eni?
Norocul acesta a fost drumul de la fotomodel la actriță – un element atât de important. Un alt ingredient principal e aprecierea celor din jur, care îmi oferă încredere pentru eventuale încercări.
Cum a fost prima experiență pe platourile de filmare?
Recunosc că prima experiență cinefilă a fost cu emoții deosebite deși, în fața camerelor de filmat nu mă aflam pentru prima dată. Iar cel mai mult probabil, datorită faptului că textele le primeam cu 5-10 minute înainte de filmare și trebuia repede să le memorăm, fiind în limba engleză.
În ce rol te descoperim în film?
Sunt o Doamnă de 27 de ani, divorțată, foarte descurajată de fostul soț și am o fetiță de 3 ani. Rolul principal îl joacă un actor și model renumit din Londra. Venit la Londra special pentru filmări. În film, sunt cea mai bună prietenă a eroinei din rolul principal, ca și în viața reală de fapt. Scena de debut am filmat-o din prima. Când am auzit regizorul strigând “Perfect! Perfect!” nu îmi venea să cred. Filmul va fi prezentat în cadrul unui festival de film la Londra.
Ce te reprezintă mai mult lumea modei sau cinematografia?
La moment lumea modei, deoarece în această sferă am cele mai multe colaborări, cinematografia e un domeniu necunoscut, unde încă este nevoie de foarte multă implicare și muncă.
Rodney Dangerfield spunea „Actoria are de a face cu emoții foarte delicate. Nu înseamnă să îți pui o mască. De fiecare dată când un actor joacă pe scenă, el nu se ascunde ci se dezvăluie pe el însuși.” Cât de mult te reprezintă personajele pe care le interpretezi?
Trebuie să depui suflet în tot ceea ce faci, fie acesta un rol pentru un film sau unul la sesiuni foto. La acest capitol sunt foarte flexibilă și mereu îmi este interesant să experimentez. Este imposibil să te reprezinte toate rolurile, însă mereu există un detaliu în care să te regăsești.
Într-un interviu ai remarcat „cărțile sunt pastilele de bună dimineața” ce carte te-a impresionat dar și influențat cel mai mult? De ce?
Întradevăr cărțile sunt pastilele de bună dimineața și nu aș putea să menționez doar o carte , deoarece mă îndrăgostesc de toate și fiecare din ele are câte o lecție, idee sau viziune aproape sufletului meu. În ultima carte citită, „Ce ne spunem când nu ne vorbim” de Chris Simion m-a marcat un pasaj, sper să vă placă si voua: ,,Uităm că suntem niște particule de praf aruncate de Univers și că drumul spre frumos tot în groapă sfârșește. În tot acest mister care se numește Viața, avem o singură certitudine: Sufletul. Este singurul pe care merită să te bazezi”.
Lorena Eni, vă mulțumim pentru interviul acordat şi vă dorim succes!