(Reportaj) Eroi a 15 copii

, iar asistenţii parentali sunt pentru ei părinţi adevarati.

Asistenţa Parentală Profesionistă este o meserie despre care puţini moldoveni cunosc. Pentru mulţi copii înseamnă un cămin, iar asistenţii parentali sunt pentru ei părinţi adevăraţi.


În satul Crăsnășeni, raionul Telenești în sînul familiei lui Valentin și Lilea Șaptefrați și-au găsit sprijin și căldură părintească 15 copii, pe lîngă cei 3 biologici. După o tragedie care și-a pus o amprentă sumbră în viața lor, mai bine de 10 ani, casa familiei Șaptefrați e plină de lumină, zîmbete de copii fericiți, activități educative, momente de neuitat și clipe de euforie, în pofida greutăților care le-au întîlnit pe parcusul anilor.

Chiar și localnicii din sat le poartă un respect deosebit pentru munca enormă oferită în educația și îngrijirea unor copii care au nevoie de o familie adevărată.

I-am găsit acasă într-o zi de sîmbătă. De la mic la mare toți aveau ocupație. Primirea călduroasă m-a făcut să-mi petrec a doua parte a zilei în sînul acestei familii. Unde mai pui faptul că am avut prilejul să admir cît de pricepute și harnice sunt mama și fetele ei în bucătărie. Toate treburile erau împărțite. Cineva face umplutura pentru plăcinte, altcineva pregătea tavele, cineva frămînta aluatul iar mama în timp ce ne demonstra cum se face corect o coptură, cu mîndrie ne spunea cît de fericită și mîndră este de copii ei.

Mulți, curioși, plini de energie, cu bunătatea în privire și cu talente diferite. Cam așa ar fi să rezum doar o mica parte din personalitea și individualitatea fiecărui copil din această familie. Toți cu povești triste în spate, dar cu ambiție în planurile de viitor fiind foarte mulțumimți de prezentul frumos din viața lor, de atitudinea părinților care țin cont de hobby-ul fiecăruia.

Lidia și Nicoleta sunt de la 3 ani aici. În urma unor probleme de sănătate, mama biologică le-a abandonat în spitalul raional. De atunci pînă în prezent fetele bucură inima părinților cu vocea lor inconfundabilă dar și cu trebuirile de prin gospodărie. Una e pasionată de muzică și poezie, alteia îi place să gătească. Cu lacrimi în ochișori și cu un zîmbet inocent fetele ne-au interpretat una din piesele lor preferate fiind susținute și de ceilalți frățiori, surioare, chiar și nepoței.

Cristinuța, așa cum o dezmiardă toți membrii familie, nici nu avea trei ani cînd a ajuns aici. Nu avea părinți, trăia doar cu bunica. La moment nici nu-și închipuie viața fără această familie. Fiind foarte elastică și creativă, mereu le pregătește suprize membrilor din familie, chiar dacă este sau nu sărbătoare.

Maria și Ion sunt frate și soră. Au fost în grija altei familii, dar din cauza unor divergențe au fost aduși aici. Tatăl lor s-a stins din viață, iar mama nu a avut posibilitatea să-i întrețină. Cu toate aceastea, ambii sunt foarte ambițioși și nu-și pierd curajul. Amîndoi se ocupă cu sportul. Ion execută un salt în urmă de toată frumusețea, iar Maria face arte Marțiale.

Cristian are 15 ani și este pasionat de biologie și educația fizică. Visul lui este să activeze în serviciile de pază. Anume în sînul familiei Șaptefrați se simte cel mai bine.

Vera, Aliona și Mihai sunt aici din 2009. Toți trei frați au trăit la internatul din Fălești de la vîrsta de trei ani. La moment Aliona și Mihai își continua studiile la Chișinău, iar Vera cea mai mica în raion. Ea este pasionată de arta de a scrie, fiind premiantă a mai multor concursuri. Iar astăzi ne-a impresionat cu una din creațiile sale.

Copii sunt mereu încadrați în diferite jocuri interactive care le dezvoltă imaginația, dar și care îți transmit mesaje puternice. În unul din jocuri am fost implicate și eu, învățînd cît de importantă este esența unui,, te rog”.
Amabilitatea, sinceritatea, dragostea, omenia stau în capul mesei în familia Șaptefrați, iar orice om care le pășește pragul este primit din tot sufletul și cu toată căldura.

Cel mai mare copil biologic al familiei Șaptefrați este Cristina. La moment activează în calitatea de profesoară în localitate și este mama a trei copii. Peste ani, cînd va avea tot necesarul va prelua ștafeta părinților, fiind foarte atașată de copii și de viitorul acestora.

Pe lîngă toate îndeletnicirile de prin casă, ajutorul mamei devine și ajutorul tatei. În fiecare zi își impart activitățile: cine are grijă de animale și cine de păsări.

Zi de zi copiii își ajută părinții cum pot mai bine în semn de recunoștință pentru tot ce fac pentru ei. Căci nu orice părinte și-ar împărți dragostea în 15 bucăți egale, oferindu-le un viitor mai bun dar și un trai pe care îl merită sau de care are parte orice copil.

Chiar dacă unii dintre noi ne-am obișnuit cu un surplus de bine în viață, neajunsurile nu sunt un obstacol pentru această familie de asistență parentală profesionistă. Toți s-au învățat să se mulțumească cu ceea ce au indiferent de ce li se oferă.

Mama de fiecare data cînd are ocazia le reamintește cît de mult ține la ei și cum ar trebui să se comporte în societate. Deviza lor este să nu facă pe nimeni să plîngă așa cum au plîns ei odată.

Nu oricine se decide să adopte un copil. Pe unii îi sperie gândul că vor fi legați pe viață de cineva pe care nu-l cunoaște atât de bine, se tem că nu vor face față rolului de părinți, că nu vor corespunde așteptărilor acestui copil. Altora, din motiv că serviciul, mediul ambiant nu le permite permanet să fie acasă, le este frică că nu vor reuși să-i ofere copilului tot de ce acesta ar avea nevoie. Familia Șaptefrați sunt un exemplu pentru mai mulți dintre noi, și cu super-puteri pentru fiacare copil care a pășit pragul casei lor.

Mi-ar fi plăcut să stau mai mult în sînul acestei familii și le-am promis că neapărat mai revin pe la ei.

Se spune că nu-ți poți alege familia. Ea este darul lui Dumnezeu pentru fiecare. Pentru acești copii ea este un rai precoce.