Competiţia de volley între locatarii căminelor UTM

Studenții căminelor UTM și-au demonstrat aptitudinile sportive într-o competiție de volley în care au avut și misiunea de a-și apăra cinstea căminului în care își petrec cea mai frumoasă perioadă a vieții.

 

Evenimentul s-a desfășurat în incinta complexul sportiv al Universității Tehnice a Moldovei, pe data de 26 aprilie 2015 între orele 9:00 și 14:00.

În lupta pentru titlu de campion în competiția sportivă la volei au participat :

Căminul numărul 1

Căminul numărul 2

Căminul numărul 3

Căminul numărul 4

Căminul numărul 11

Căminul numărul 13

Conform clasamentului general pe Locul I s-a plasat selecționata căminului 2; Locul II- selecționata căminului 1; Locul III-selecționata căminului 3; Pe locul IV- s-a plasat selecționata căminului 13; Locul V- selecționata căminului 11 și pe Locul VI s-a plasat selecționata căminului 4.

A fost o concurență mare între echipe, insă joaca a fost colectivă, membrii echipelor au fost prietenoși și se susțineau pe tot parcursul setului.

Campionilor competiției li s-a înmânat cupa transmisibilă, diploma de gradul I și un premiu bănesc în valoare de 500 de lei. Echipelor ce au ocupat locul 2 și 3 le s-au oferit cîte o diplomă și premiu bănesc în valoare de 300 și respectiv 200 de lei.

Sincere felicitări echipei câștigătoare! 🙂