Banca Națională a Moldovei angajează economist coordonator, secţia supraveghere din oficiu, Departamentul Supraveghere Bancară.
1) Studii şi experiență:
– Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul economic cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare;
– Experiența profesională de cel puțin 1 an în domeniul economic / financiar-bancar / auditului / contabilității – se va considera un avantaj;
– Cunoașterea cadrului de supraveghere bancară din Republica Moldova;
– Abilități de analiză și sinteză pornind de la un volum semnificativ de date și informații;
– Cunoașterea limbii române și limbii engleze (nivel avansat);
– Cunoștințe aprofundate de utilizare a aplicațiilor Microsoft Office.
2) Competente comportamentale:
– Orientare către performanță;
– Comunicare eficientă;
– Cooperare;
– Integritate organizațională;
– Gândire conceptuală.
Principalele atribuții funcționale:
– Procesează, monitorizează şi analizează informaţia obţinută de la bănci sub formă de rapoarte;
– Evaluează situaţia financiară a băncilor şi a sectorului bancar;
– Întocmeşte analiza situaţiilor financiare pentru băncile licențiate;
– Examinează şi analizează rapoartele auditului extern efectuat în bănci;
– Identifică şi evaluează riscurile în activitatea băncilor prin monitorizarea lichidităţii şi valorii depozitelor în baza rapoartelor zilnice prezentate de către bănci,
– Ajustează și dezvoltă procedurile interne conform prevederilor Ghidului SREP (Supervisory Review and Evaluation Process).
Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 31 august 2017.
Pentru participarea la concurs, completați aici: http://www.bnm.md/ro/content/cv-online, formularul CV-ului online sau îl puteți depune la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare și resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriți să candidați.
Pentru persoanele cu studii obținute în străinătate vor indica calificările (ex. GPA, etc.) țara și instituțiile de învățămînt respective.
Desfășurarea concursului va avea loc după cum urmează:
1) Interviul profesional: Comisia de examinare va evalua modul în care candidatul răspunde unor criterii referitoare la cunoştinţe de specialitate şi capacitatea de analiză şi sinteză a candidatului. De asemenea, se vor testa verbal cunoştinţele de limbă engleză.
2) Test IT (scris) se desfăşoară prin susţinerea unui test (în formă scrisă) în domeniul tehnologiilor informaționale care va include întrebări generale în acest domeniu.
Datele privind susţinerea probelor de concurs vor fi stabilite de comisia de examinare şi vor fi comunicate prin e-mail candidaţilor.
TEMATICA:
– Riscurile specifice și Profilul de risc al băncilor;
– Cadrul legal al activității bancare în Republica Moldova;
– Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a Moldovei.
Recomandăm insistent să consultați bibliografia de mai jos înainte de a fi invitați la concurs.
BIBLIOGRAFIA:
– Legea instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995;
– Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995;
– Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionale, aprobat prin HCA al BNM nr.231 din 27.10.2011;
– Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc, aprobat prin HCA al BNM nr. 269 din 17.10.2001;
– Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii, aprobat de CA al BNM, proces – verbal nr. 28 din 08.08.1997;
– Ghidul privind procedurile și metodologiile comune pentru procesul de supraveghere și evaluare (SREP).
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.