Programul Erasmus+ pentru perioada 2021-2027

erasmus +

În Republica Moldova a fost lansat Programul Erasmus+  pentru perioada 2021-2027. Anunțul a fost făcut de Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Lilia Pogolşa în cadrul unei ședințe dedicate lansării programului.

La eveniment au participat Excelenţa Sa, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Cujbă. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu  Oficiul Național Erasmus+ în Republica Moldova.

Ministrul Lilia Pogolşa a mulţumit Uniunii Europene pentru multiplele proiecte şi programe oferite Republicii Moldova: sistemului educației, cercetării şi domeniului de tineret, menţionând că Programul Erasmus+ pentru anii 2021-2027 va veni cu noi oportunități și beneficii pentru tineri, cercetători, dar și cadrele didactice din ţara noastră.

„Apreciem deschiderea Programului pentru dimensiuni noi și foarte importante pentru Republica Moldova, precum învățarea pe tot parcursul vieții, transformare digitală, incluziune și diversitate; mediu și combaterea schimbărilor climaterice și participare la viața democratică. După cum ne-a demonstrat pandemia  COVID-19, accesul la educație se dovedește a fi, mai mult ca niciodată, esențial pentru asigurarea unei redresări rapide, promovând în același timp egalitatea de șanse pentru toți, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă. În această ordine de idei Programul Erasmus + este o oportunitate inedită”, a punctat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării Lilia Pogolşa.

Oficialul a îndemnat comunitatea academică să utilizeze din plin oportunitățile oferite de noul Program Erasmus.

Mai multe detalii despre lansarea programului și universitățile implicate în procesul de colaborare, aflați accesând pagina Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Echipa redacțională a Școlii de Jurnalism STUDENTUS