Dacă ar fi să-i provocăm pe toți cei care iubesc cărțile să ne vorbească despre ritualurile lor de lectură, probabil că fiecare dintre aceștia ar avea de făcut o lungă mărturisire. Începând cu vizita în librării, continuând cu momentul în care deschid o carte nouă și se delectează cu parfumul ei și până în clipa când se instalează confortabil pentru lectură, fiecare cititor pasionat are o relație specială și personală cu prețuitele cărți. Acestea n-au fost și nu vor fi niciodată simple obiecte, tocmai pentru că stabilim o legătură emoțională atât de mare cu ele. Dar sunt utile ritualurile de lectura?
Multe persoane obișnuiesc să se semneze pe prima pagină a unei cărți proaspăt achiziționate, să nu plece la drum fără să aibă la ei volumul abia început, au un loc și un timp anume preferat pentru lectură, își fac liste de lecturi de parcurs într-un an sau stabilesc câte pagini trebuie citite pe zi. Să revedem câteva dintre cele mai frecvente ritualuri de lectură împreună cu avantajele și dezavantajele lor.
Poate că unul dintre cele mai obișnuite ritualuri de lectură este acela de a citi în pat, înainte de culcare. Fie că este o reminiscență din vremurile copilăriei, este mai confortabil sau, pur si simplu, acelea sunt singurele momente liniștite după o zi agitată, foarte multe persoane aleg să-și încheie ziua citind o carte. „Nu este bine” spun specialiștii, care ne avertizează că este indicat ca mintea noastră să asocieze patul doar cu somnul și nu cu alte tipuri de activități, fie ele și relaxante. Pe de altă parte însă, fiecare dintre noi are amintirea momentelor când adormea, în timp ce părinții sau bunicii îi citeau o poveste. Iar crearea unei astfel de obișnuințe de lectură de la o vârstă fragedă are mari șanse să transforme copilul într-un adult pasionat de cărți. Să ne amintim doar de „adolescentul miop” Eliade, care citea noaptea, la lumina unei lanterne, cu pătura trasă peste cap.
În fiecare dimineață, putem observa în trenurile metroului bucureștean foarte multe persoane adâncite în lectură. Este și acesta un timp care poate fi utilizat cu folos pentru mintea și sufletul nostru, dar avem nevoie de antrenament pentru a ne putea concentra. Însă partea bună a creării tuturor acestor ritualuri de lectură este tocmai aceasta – odată dezvoltată obișnuința, creierul este pregătit pentru această activitate, ne bucurăm de o bună concentrare, iar impactul factorilor disturbatori este atenuat.
Bineînteles că aceasta nu se compară cu confortul de a citi într-un fotoliu sau la birou, având posibilitatea de a lua notițe – un mod foarte eficient de lectură. Dacă nu notăm toate gândurile, raționamentele și chiar emoțiile simțite „la cald”, la prima lectură a unei cărți, le-am putea uita. Or, acestea pot fi valorificate în alte momente ale vieții și, de ce nu, chiar transformate într-un blog de carte.
Alte ritualuri de lectură se pot referi atât la numărul cărților citite, cât și la genul lor. Tom Corley, autor al volumului „Rich Habits: The Daily Success Habits of Wealthy Individuals” a studiat obișnuințele de lectură ale persoanelor foarte bogate și a ajuns la concluzia că aceștia citesc cu scopul clar de a se educa, de a-și modela personalitatea și a se pregăti pentru succes. Oamenii cu venituri mici sau medii citesc doar pentru a se relaxa, susține autorul american Tom Corley (fiu al unui multimilionar care a pierdut toată averea într-o singură noapte). În consecință, persoanele în ale căror conturi sunt cifre cu multe zerouri sunt atrase mai degrabă de biografii, scrieri istorice, sociologice, cărți motivaționale sau psihologice decât de beletristică. Deși suntem convinși că studiul lui Tom Corley are baze reale, credem totuși că fiecare carte valoroasă, indiferent de gen, poate avea un impact major asupra cititorilor. O spune și magnatul Warren Buffett, cel considerat a doua cea mai bogată persoană din lume. Întrebat care este cheia succesului, investitorul american a arătat un raft cu cărți și a spus: „Citește 500 de pagini ca astea pe zi. Astfel se construieste cunoașterea. Toată lumea poate face asta, însă nu mulți o fac”. Am îndrăzni să-l contrazicem pe miliardarul american. Un ritual destul de frecvent de lectură este și acela de a întocmi liste de cărți, pe care să le parcurgem într-un timp bine determinat. Un obicei util și fără niciun dezavantaj, dacă sunt realizate realist, astfel încât să nu devină motiv de frustrare.
Credem însă că, în mod fundamental, ritualurile de lectură sunt foarte utile și depinde doar de noi în ce sens vrem să le dezvoltăm. Putem să ne obișnuim să citim cărțile doar în original, cum îndemna Constantin Noica, să parcurgem nu doar autori, ci întregi literaturi naționale, cum ne sfătuia Eliade, să citim 50 de cărți pe an, ca Bill Gates sau una la două săptămâni, ca Mark Zuckerberg. Important este doar că am deprins această obișnuință.