Orange Moldova apreciază cei mai buni studenţi ai ţării – Burse de Merit 2017

În cadrul celei de-a XXII-a ediții a programului Burse de Merit, partenerii tradiţionali, Orange Moldova şi BC „Moldova Agroindbank” SA, au oferit 50 de burse pentru cei mai talentaţi studenţi din ţara noastră. Astfel, 35 de studenți din ultimul an, ciclul licență și 15 studenți din primul an, ciclul masterat, au beneficiat de burse unice în valoare de 12.000 de lei fiecare. Programul se desfăşoară sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova şi este implementat de Centrul de Informaţii Universitare.

La concursul din acest an și-au depus dosarele 215 studenţi de la 21 de instituţii universitare din Moldova. Cei 50 de învingători au fost selectaţi de către o Comisie Independentă de Experţi, constituită din reprezentanţi ai comunităţii academice.

Orange Moldova a debutat cu acest proiect naţional de responsabilitate social corporativă acum 14 ani. Ulterior, şi-a fortificat poziţia de actor social-responsabil, prin implementarea mai multor proiecte educaţionale majore de către Fundaţia Orange Moldova.

Din anul 2003 concursul Burse de Merit este organizat de către Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova.

Burse de Merit – cel mai longeviv și prestigios program de burse din Moldova

Programul Burse de Merit este un proiect social de valoare, unic pe plan național, care își propune să reafirme prestigiul studiilor superioare de calitate în Moldova și să stimuleze studenții pentru studii, cercetări și activități extracurriculare. Pe parcursul celor douăzeci şi două de ediţii anuale ale programului, peste 5500 studenţi au participat la concurs, dintre care 1450 au beneficiat de Burse de Merit.