În perioada de 2-11 iulie, Grupul Local Best Chișinău organizează un curs academic de vară pentru studenții din universitățile europene cu genericul ”All the shades of Cabernet”. Tematica acestui curs va fi din domeniul enologiei – arta de a produce și a consuma una din cele mai aristocrate băuturi – vinul.
La acest curs sunt invitați 23 de studenți de la diferite facultăți și universități de peste hotarele țării cărora li se oferă posibilitatea de a cunoaște istoria, compoziția și procesul de creare a vinului în cel mai distractiv și interactiv mod care poate să capteze atenția și timpul tinerilor.
Cursul are o durată de doar 9 zile și presupune că studenții vor beneficia de lecții teoretice și workshop-uri facilitate de profesori și traineri cu experiență bogată în sfera vinificației. În acest context ei vor avea posibilitatea de a vizita una dintre fabricile de vinificație din Republica Moldova și chiar să producă propriul lor vin care va fi compus din suc de poamă și drojdie. Pentru tineri va fi prima oară când vor cunoaște arta vinului și vor produce vin propriu.
De asemenea, tinerii vor avea ocazia să participe la activități culturale, unde vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu specificul tradițiilor din Moldova. La finalul cursului, tinerii vor susține un examen teoretic la care vor obține certificate de participare și credite ECTS- European Credit Transfer and Accumulation System.
Evenimentul este susținut de către Tekwill, Universitatea Tehnică a Moldovei, USAID, Sweden Krona, MiniTipoGraph, Kaufland, Ilvi-pac, Regia Transportului Electric Chișinău, Primăria Chișinău și Alfa Nistru. La ediția de anul trecut, studenții participanți au creat jocuri.
Grupul Local Best Chișinău (Board of European Students of Technology) este o organizație studențească de nivel european, care activează în cadrul Universității Tehnice a Moldovei din anul 2007 și are drept misiune dezvoltarea studenților.
Stagiară Mihaela TOBULTOC