Doar în satul Crăsnășeni ,, Dansăm, cu Sportul ne ocupăm și Sănătoși suntem”

După o perioadă îndelungată de timp în care în satul Crăsnășeni, r-nul Telenești nu s-a organizat deschiderea sezonului sportiv cum se desfășura de obicei, anul curent evenimentul a avut loc într-o manieră deosebită. La data de 11 iunie în localitate răsuna orchestra care chema toți oamenii în centru satului, se auzeau zîmbete de copii care se întreceau în cele mai interesante probe sportive, dar și opinii vociferate de maturi, oaspeți veniți în localitate sau persoane de vârsta a treia care demult nu au avut parte de o duminică tangențială cu frumoșii ani ai tinereții.

Organizatorii și-au propus să coordoneze acest eveniment 3 in 1 promovând tradițiile și obiceiurile acestei așezări de tip rural, cultura neamului , valorile cu genericul ,, Dansăm, cu Sportul ne ocupăm și Sănătoși suntem”.

Dacă de obicei startul sezonului estival era dat doar de întrecerile sportive, în acest an startul a fost unul răsunător, care a și adunat o mulțime de oameni. Într-o zi obișnuită rar mai vezi pe cineva prin sat, creându-ți impresia ca localitatea e mai mult pustie, lucru care a putut fi negat în a doua duminică a lunii iunie. De la mic la mare, toți au venit să vadă și să admire Orchestra ,, Bolohan” de prin părțile Orheiului și din satul cu același nume condusă de Ion Gospodarenco, despre care se cunoaște că a fost premiant a mai multor concursuri artistice.


Și dacă suntem obișnuiți ca în spatele instrumentelor acustice să vedem oameni maturi, de această dată localnicii au rămas plăcut impresionați de copiii care timp de trei ani au fost ghidați și învățați să se complacă în arta muzicii interpretînd cele mai îndrăgite și vechi piese ale folclorului român. ,, Deja sunt ani buni de cînd mă ocup cu acești copii, în pofida că nu avem spațiu amenajat special, facem lecții și repetiții în cazangerie, când în clasă, dar mai mult la mine acasă, atunci cînd ei dispun de timp. Sunt mândru de prestația lor, deoarece la toate concursurile raionale chiar și republicane luăm locuri de frunte. De altfel, mai suntem chemați pe la nunți, cumetrii iar astăzi am ajuns și în Crăsnășeni la inițiativa colectivului primăriei din această localitate” a menționat Ion Gospodarenco.

Toți copii care țin trompeta în mînă, mai întîi au fost învățați de profesorul lor cum să cînte la tobă, apoi acompaniement, tenoare, baritoane ca să ajungă profesioniști în ultima fază.
În orchestră are copii de toate vîrstele începînd cu clasa întîi și terminînd cu clasa a noua.
Cea mai mare dorință a dirijorului, Ion Gospodarenco e ca Guvernul, primarii, localnicii să se întoarcă cu fața înspre copii și să investească în viitorul acestora, deoarece ei sunt viitorul nostru și promotorii celor mai frumoase culturi ce o posedăm, lucru demonstrat prin imnul țării, prin ,, Floare cea de tei”, prin ,, Sârba” și ,,Doina” interpretate de orchestra ,, Bolohan”.

Cu un moment demonstrativ au venit și cei de la Clubul de Taekwon-Do ”Stolas-Leukas,, reprezentată de echipa din satul Crăsnășeni care este antrenată de ani buni de Ion Ilescu și soția sa Marica Sofianu-Ilescu, ambii deținători ai centurii negre. Tinerii ne-au inițiat în tainele artei marțiale prin diferite practici ale acestui sport, toți fiind campioni atât naționali cât și internaționali.


,, Cînd am să mai cresc un pic mi-aș dori și eu să practic acest sport, deoarece așa mă voi putea apăra în cazul în care cineva ar încerca să mă doboare. Vreau și eu să fiu puternic” a zis micuțul Valeriu entuziasmat, că vara aceasta își va petrece vacanța la bunici și va avea posibilitatea să învețe tehnici de apărare de la prietenii săi mai mari.

Localnicii și copiii veniți la sărbătoare au avut prilejul să se răcorească cu înghețată gratis oferită de organizatorii evenimentului. Cei care au participat la probele sportive au fost privilegiați, ”răcorindu-se” de două ori.
Pe parcursul zilei s-au desfășurat toate probele care consemnează deschiderea sezonului sportiv.

Pe lângă Tragerea funiei, Alergarea la 60 de metri, Compețiția la volei masculin, trei categorii de vârstă diferită s-au luptat corp la corp în așa-zisa ,,Trântă”.
Prima categorie 5-12 ani s-au luptat pentru un cocoș de toată frumusețea, a doua categorie 12-16 ani s-au confruntat pentru trofeul reprezentat de un iepure, iar cei din a treia categorie 16 + au dus marea luptă pentru berbec.
Nici picii de la grădiniță nu au ezitat să-și măsoare puterile ca în final să fie premiați cu cîte
,, un dulce”.

Ultima probă a acestei activități a fost competiția de fotbal dintre echipele satului Crăsnășeni și Bogzești. În final echipa satului vecin s-a ales cu victorie, oferinduli-se un premiu bănesc și diplomă.

Copiii din localitate au mai avut parte de o surpriză reprezentată de bătuta instalată pe stadionul sportiv și vata de zahăr- deliciul celor mai mici.

Cei prezenți au rămas plăcut impresionați de acest eveniment organizat deosebit și care încadrează toate vârstele.
De menționat e faptul, că ideea acestui scenariu a survenit de ” Ziua Familiei,, în cadrul unor discuții a lucrătorilor din primărie. ” Am organizat acest eveniment pentru a vedea lacunele ca să ne debarasăm de ele și pentru a promova cultul românesc și obiceiurile acestei localități pitorești. Din start ne-am propus Fanfara ca ceva nou și deosebit și deja toate activitățile care se organizau de obicei. Mă bucur că așteptările mele s-au complăcut cu așteptările localnicilor, deoarece cîteodată când merg prin sat am impresia că nu sunt oameni, dar prezența din această zi m-a motivat că nu dispărem curând” a concluzionat primarul satului Crăsnășeni, Vasile Marandici.

În organizarea deschiderii sezonului sportiv cu genericul ,, Dansăm, cu Sportul ne ocupăm și Sănătoși suntem” au fost investite cât mai puține finanțe, investindu-se mai mult suflet în promovarea frumosului. Și pentru că închiderea sezonului sportiv coincide cu perioada când se sărbătorește Hramului satului, se preconizează organizarea unui eveniment 2 in 1 ca finalitate a acestui start vesel a sezonului estival.

Stagiar: Igor Grițco