Ziua internațională a copilului se sărbătorește la date diferite. În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. În Republica Moldova această sărbătoare este marcată la data de 1 iunie.
Ziua Internațională a Copilului a fost menționată pentru prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925 și instituită oficial în 1954 de Adunarea Generală ONU.
În acest an, din cauza condițiilor meteo, acțiunile și manifestările cultural-artistice dedicate Zilei Internaționale a Copiilor, ce urmau a fi desfășurate în orașul Chișinău, au fost amânate pentru ziua de sâmbătă, 5 iunie.
Toate activitățile preconizate se vor desfășura după același program, la aceleași ore și în aceleași locații:
10:00-16:00 – Cei mici sunt invitați pe tărâmul istoriei și al legendelor într-o călătorie gratuită cu troleibuzul turistic (vor fi efectuate 4 rute), Piața Marii Adunări Naționale;
10:00 -16:00 – Program distractiv pentru copii „Pictăm chiar pe troleibuz”. Micii creatori vor decora un troleibuz în Piața Marii Adunări Naționale;
11:00-14:00 – Concert festiv cu participarea elevilor din cadrul instituțiilor de învățământ artistic extrașcolar, scuarul „Mihai Eminescu”;
11:00-15:00 – Program distractiv pentru copii cu genericul „Copilărie, clipe de magie”, scuarul „M. Dolgan”, str. Bulgară 43;
11:00-15:00 – Program distractiv cu genericul „Copilărie – dulce feerie”, Parcul „Alunelul”;
11:30-15:30 – Program distractiv pentru copii cu genericul „Dulce copilărie”, havuzul muzical, bd. Dacia, intersecție cu str. Trandafirilor;
12:00-16:00 – Program distractiv pentru copii cu genericul „În grădina copilăriei”, bd. Mircea cel Bătrân;
12:30-16:30 – Program distractiv pentru copii cu genericul „Copilărie, clipe de basm”, scuarul Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”, bd. Moscova intersecție cu str. Miron Costin;
13:00 – Activitate cultural-distractivă cu genericul „Copilărie, tărâm poveste”. Program artistic, jocuri distractive, concursuri, parcul „La Izvor”.
13:00-17:00 – Program distractiv pentru copii, parcul „Dendrariu”.
Ziua de 1 iunie reprezintă nu doar un prilej de sărbătoare, dar și o atenționare a societății la necesitățile și problemele cu care se confruntă copiii. Prin ratificarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, Republica Moldova s-a angajat să protejeze copiii de orice gen de discriminare, să le asigure o bună securitate socială și condiții optime de dezvoltare armonioasă, relatează.
Echipa redacțională a Școlii de Jurnalism STUDENTUS