Ședința de selectare a liderilor programului-pilot Grupurile de Excelență ale Diasporei (GED) s-a desfășurat la Guvern.
Participanţii la şedinţă, implementatorii programului, reprezentanţi ai Organizației Internaționale pentru Migrație, ai Biroului Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat, în comun cu Secretarul general al Guvernului, Lilia Palii, și consilierii Prim-ministrului Republicii Moldova au selectat următorii candidaţi:
- Victor Băieșu, Haga, Olanda. Magistru în drept comparat european, consilier juridic la Tribunalul Special Pentru Liban, Haga, Olanda.
- Doina Ciobanu, California, SUA, specialist în biologia moleculară, cercetător la Laboratorul Național Lawrence Berkley.
- Svetlana Cranga Janaudy, Maerseilles, Franța, specialist în economie și management al organizațiilor de inovație și proprietate intelectuală, inginer regional de vânzări și exporturi la Fives Pillard.
- Dorin Dușciac, Paris, Franța, specialist în fizică nucleară și relații internaționale, doctor în fizică, inginer cercetător la Laboratorul Național Henri Becquerel.
- Ala Mîndîcanu, Quebec, Canada, fondatoarea și președinta asociației Comunitatea Moldovenilor din Quebec, studii în economie.
- Marcel Țîbîrnac, București, România. doctor în domeniul științelor mediului, ecolog la Consultanță de mediu SRL.
- Ian Vasilovski Toma, Virginia/Washington, SUA. Specialist în biochimie și genomică moleculară, profesor la Clinica Medicală a Universității din Washington.Programul GED presupune crearea a cinci Grupuri de Excelență, conduse experți înalt-calificați din diasporă. Grupurile sunt formate în baza domeniilor prioritare pentru Guvernul Republicii Moldova, care au fost anunțate odată cu lansarea apelului de recepționare a dosarelor, pe 23 mai curent.Grupurile de Excelență ale Diasporei vor lucra asupra unor propuneri de politici publice sa asupra anumitor proiecte stabilite de comun acord cu reprezentanții Guvernului Republicii Moldova. Rezultatele preliminare vor fi prezentate în cadrul Zilelor Diasporei 2017.
Programul Grupurile de Excelență ale Diasporei este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de dezvoltare a Moldovei prin crearea parteneriatelor dintre diasporă și țara de origine” finanțat de Fondul pentru Dezvoltare al OIM și implementat de OIM, misiunea în Moldova în parteneriat cu Biroul Relaţii cu Diaspora și Ministerul Educației al Republicii Moldova.