Voluntar Informat = Voluntar Protejat

Voluntariat
Imagine simbol

Pe data de 27 mai, la ora 18:00, va avea loc o sesiune de informare online, cu genericul: „Voluntar informat = Voluntar protejat”.

Instruirea va avea durata de maxim 1h, iar tot ce trebuie să faci pentru a participa, este să te înregistrezi, accesând acest link.

Vei avea posibilitatea să cunoști mai multe despre legea nr. 121 cu privire la voluntariat dar și despre oportunitățile acestuia pentru dezvoltarea personală.

Detalii suplimentare, poți găsi pe pagina de facebook a evenimentului.

Instruirea este organizată de Asociația pentru Inovare, Educație și Dezvoltarea Tinerilor în cadrul proiectului internațional Ziua Faptelor Bune 2021. Reprezentat legal evenimentului în Moldova – Centrul Republican al Voluntarilor.

De ce este important să faci voluntariat?

PRIN VOLUNTARIAT CAPEȚI EXPERIENȚĂ DE VIAȚĂ

Voluntariatul îți deschide porțile, oferindu-ți noi experiențe, fie că o faci în cadrul unei organizații non-guvernamentale sau o comunitate. Ajungi să cunoști diverse culturi, personalități diferite și de ce nu, să legi prietenii. Dacă alegi un voluntariat internațional, vei ajunge să călătorești și să vezi lumea.

PRIN VOLUNTARIAT CAPEȚI ÎNCREDERE ÎN TINE

Este demonstrat faptul că voluntariatul îți dă mai multă încredere în tine. Te scoate din zona de confort și te pune față în față cu problemele reale ale lumii. Majoritatea organizațiilor încurajează voluntarii să aibă inițiativă și să devină adevărați lideri ai comunității.

PRIN VOLUNTARIAT ÎȚI CONSTRUIEȘTI O REȚEA PROFESIONALĂ

Voluntariatul este un mod minunat de a crea sinergii și de a cunoaște persoane cu aceeași gândire ca tine. Aceste prietenii pot dura o viață. Plus că îți poate altera sau chiar schimba percepțiile pe care le aveai despre viață. Prin conexiuni, vei cunoaște oameni pe care mai târziu, în viitor, îi vei reîntâlni în viața profesională. Acest lucru nu poate fi decât de ajutor, citează caminestudentesti.ro

Echipa redacțională a Școlii de Jurnalism STUDENTUS