Producătorul coreean Samsung a anunţat data la care va avea loc evenimentul de lansare a smartphone-ului Galaxy Note 8. Ceea ce era doar un zvon apărut în urma declaraţiilor neoficiale ale unor reprezentanţi anonimi ai companiei, s-a confirmat. Samsung a anunţat că va organiza evenimentul Unpacked pe 23 august, la New York.
Sub denumirea Unpacked sunt cunoscute cele două evenimente anuale pe care Samsung le organizează în primăvară, respectiv vară-toamnă, pentru lansarea celor mai noi flagship-uri din seriile Galaxy S şi Galaxy Note.
Ca şi anul trecut, Samsung devansează lansarea următorului Galaxy Note cu câteva săptămâni. Motivul, cel mai probabil, este dorinţa producătorului coreean de a prinde mai mult timp pe piaţă cu Note 8 înainte ca Apple să lanseze următorul iPhone.
Din informaţiile de până acum, se pare că Galaxy Note 8 va avea un ecran similar cu cel al modelului Galaxy S8, adică de 6,2 inch. Smartphone-ul va dispune şi de un sistem foto cu două camere – fiind primul flagship Samsung care foloseşte o astfel de tehnologie.
Fiecare dintre cele două camere foto va avea 12, iar în imediata lor apropiere va fi plasat senzorul de amprente. Ca orice smartphone din serie Note care se respectă, din dotarea lui Note 8 nu va lipsi tradiţionalul S Pen.
Preţul vehiculat este de 900 – 1.000 de euro.