DJ și producător de muzică electronică, un rezident permanent la Radio-Remix, inclus în top 100 la nivel mondial Progressive Trance DJ, locul 22 în topurile Progresiv EDM.
Este vorba de Andrew Noise, care ocupă al 9-lea loc în TOPBEAT concurență mondială și este un lider în competiții la nivel mondial, iar mai multe detalii despre personalitatea lui și domeniul în care profesează vom afla în interviul ce urmează.
A fi DJ este o profesie sau un hobby?
Cred că este mai mult decât un hobby sau o profesie. Pentru mine este o lume aparte unde pot să îmi exprim ceea ce simt și gîndesc într-un mod cu totul unic. Alt fel spus e o lume aparte în care îmi permit să evadez din rutina zilnică și grijile cotidiene așa cum îmi doresc eu.
Ce te-a motivat să faci muzică trance sau mai bine-zis să îmbrățișezi această îndeletnicire?
Motivația mea în a produce muzică trance este armonie de sunete care nu e percepută și întâlnită în alt stil de muzică.
Ce înseamnă muzica pentru tine?
Muzica pentru mine? Lumea mea în care mă simt la mine acasă. Muzica este tot ce simțim noi, toate trăirile, bucuriile, tristețile. Toată viața noastră este legată de muzică. Pentru mine, la general este o poveste, un vis din care nu aș vrea să mă trezesc vreodată.
Ce contează în această ocupație, talentul sau munca?
În viziunea mea, talentul și munca merg de mînă. În cazul dat cel mai important lucru e cum te vezi în viitor și ce faci spre a ajunge acolo unde aspiri.
Care a fost debutul tău în această sferă, cum a început totul?
Nu pot să spun că a fost un debut spontan. Aș spune că în primul rînd a fost multă muncă, plus studiile. Prima mea evoluție pe o scenă mare a fost de ,,Ziua studentului”. Doamne și acum îmi aduc aminte cum îmi tremurau mîinile și toți se uitau la mine. Am avut parte de multe emoții pozitive, care se fac vădite și acum, căci mă iau fiorii cînd îmi aduc aminte.
Ce piesă de a ta a avut ,,priză la public”?
,,Priză la public” a fost un remix la o piesă de a lui Hardwell-Mad World care a fost chiar pe locul 64 pe Promodj.com.
Care sunt cele mai importante lucruri pentru tine la ora actuală?
Ar fi mai multe lucruri importante, însă la momentul actual cel mai important lucru este bucuria și satisfacția din ochii publicului în momentul în care îmi apreciază munca la justa valoare.
Care crezi că este rolul unui DJ în prezent?
Fiecare Dj își are rolul său în parte, dar rolul lor comun ar fi cel de entertainer. Rolul DJ-ului este să-și pună amprenta umană pe muzica pe care o poate cânta automat orice computer. Să creeze din sunete aparent repetitive tensiune, energie, emoții, liniște, exaltare, pasiune și explozie. Sa aducă unei petreceri ceva ce evident niciun computer nu poate aduce…suflet.
În viitorul apropiat preconizezi să te implici în proiecte muzicale?
Da, desigur. La moment lucrăm în direcția aceasta. Vis-a-vis de poriectele muzicale, mai tîrziu venim cu detalii. Va fi un Boom!, să-i zicem așa!
Ai un DJ preferat și care ar fi acesta?
Dj-ul meu preferat e Armin van Buuren. El e personalitatea care a făcut istorie în muzica trance, ceea ce mă motivează și pe mine să activez și să pun suflet în acest domeniu.
Cînd se preconizează următorul eveniment în care vei evolua cu piesele tale?
Cel mai recente eveniment se organizează în premieră, în Republica Moldova și este vorba Trance Party of the Summer 2017. Pe data de 22 iulie, în incinta REPUBLIC KARAOKE ve-ți avea ocazia să savurați din muzica trance.
Un alt eveniment se preconizează pe 3 martie în anul 2018.
Știm că ești plecat peste hotare deja de 6 ani. Ce te motivează să te întorci în țară și să organizezi un eveniment grandios de muzică trance, luând în considerare că intrarea este liberă?
Nimic nu se compară cu publicul de acasă. Este un citat ‘‘Și doar în limba ta poți râde singur, Și doar în limba ta, te poți opri din plâns”
În cazul în care sufletul meu are nevoie de sărbătoare și dans, de emoții și stări frumoase, înseamnă că trebuie să merg acasă, în propria mea țară la cel mai bun public.
Tinzi să-ți faci carieră acasă sau peste hotare?
Îmi iubesc țara și în suflet sunt un mare patriot, dar cariera muzicală prefer să o fac peste hotare, deoarece am mai multe oprtunități.
Care este cel mai mare vis al tău?
Cel mai mare vis al meu este ca numele meu( Andrew Noise) să rămână în istoria muzicală.
Cum se vede Andrew Noise peste 10 ani?
Simplu: Un om împlinit.
Pe lîngă muzică ai timp și pentru lectură? Care ar fi cartea preferată ce o recomanzi și cititorilor noștri?
Nu prea am timp de lectură, dar ultima carte pe care am citit-o și pe care o recomand este Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov.
Care ar fi 3 calități definitorii ale DJ-ului Andrew Noise?
Inteligența, seriozitate și perseverența. Este o legătură cauză efect înre ele, care m-a ajutat să ajungă Omul ce sunt acum.
La ce nivel de dezvoltare este muzica trance în R. Moldova?
Muzica trance în Moldova e la un nivel înalt de dezvoltare și asta se datorează Dj-lui moldovean cunoscut în toata lumea, Andrew Rayel.
Muzica este arta de a… continuă gîndul?!
Muzica este arta de a gîndi cu sunete.
Lasă un mesaj motivațional cititorilor noștri și fanilor tăi.
Niciodată să nu încetați să visați și să aspirați la ceea ce vă doriți din tot sufletul. Credeți în frumusețea visurilor voastre și doar așa veți ajunge unde v-ați propus!