Maria Tănase, cunoscută ca Pasărea Măiastră a României, cea care a cucerit o lume întreagă prin glasul său fermecător, a fost o femeie înaltă, zveltă, cu forme a corpului modeste, păr negru cârlionțat, ochi căprui, o față atrăgătoare și cu un glas profund, fiind încă vie în inimile celor ce au iubit-o.
S-a născut Maria Tănase în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al Anei Munteanu. Copilăria a petrecut-o în sânul naturii, printre câmpii și păduri, jucându-se cu copiii din vecinătatea casei sale.
La vârsta de 8 ani, Maria Tănase a pășit pe scenă pentru prima oară, în fața publicului de la Căminul Cultural din cartier, la serbarea care marca sfârșitul anului școlar. Însă, cu adevărat s-a îndrăgostit ea de muzica folclorică la înmormântarea unei surori de a mamei sale. Atunci când pentru prima dată auzi-se cum îi bocesc pe cei decedați, rămânând profund impresionată de emoțiile transmise de către acele femei. Astfel, prima melodie pe care a cântat-o oamenilor avea să fie bocetul unchiului său ce-și pierduse soția.
Fiind sigură pe calitățile ei vocale reușește la vărsta de 21 de ani să se angajeze la Teatrul de Vară ,,Cărăbuș”, condus de marele actor Constantin Tănase, pe care l-a cucerit cântândui o doină.
La 25 de ani, Maria Tănase deja era cunoscută peste tot în România. Devenise o figură notorie la Viena, orașul în care a înregistrat primele sale cântece populare, în cadrul Casei de Discuri “Columbia”, având un repertoriu extrem de vast ce cuprindea cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, cântece de leagăn, de joc, de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice și bocete.
Debutul propriu-zis a avut loc însă o dată cu prezentarea unui program radiofonic de piese folclorice, în cadrul programului de cântece românești “Ora satului” în data de 20 februarie 1938, care a inclus melodiile: “M-am jurat de mii de ori”, “Ce-i mai dulce ca alvița”, “Cine iubește și lasă”, “Geaba mă mai duc acasă”, “Marie și Mărioara” și “ Când o fi la moartea mea”.
Își duce muzica pănâ la New York, unde împreună cu Grigoraș Dinicu au fost desemnați “ambasadorii muzicii populare românești”, în cadrul unei expoziții internaționale. Maria Tănase pe lângă faptul că avea o voce fenomenală, era și un om pe care rar îl întâlnești. Ajuta tinerii să meargă la școală, oferea burse studenților, bătrânilor pensii pentru medicamente și celor nevoiași locuințe. Ea spunea că acest bine pe care îl făcea oamenilor îi oferea aripi și forțe.
Activitatea ei artistică a fost stopată timp de un an din cauza regimului legionar, însă în 1941 Maria Tănase pornește cu un turneu artistic în Turcia, unde cântă la inaugurarea Teatrului de vară “Taxîm” de la Istanbul. A susținut recitaluri la radiodifuziunea din Ankara, în urma cărora, președintele Turciei i-a oferit un post de cercetătoare la “Institutul Etnografic” din Istanbul și cetățenia de onoare a Turciei.
Tudor Arghezi scria că nici diavolul nu calcă silaba românească și cântarea ca Maria Tănase, iar Sadoveanu spunea că se regăsește cu tot ce e mai bun în el în toate melodiile ei.
Fericirea însă nu o bucură mult, în anul 1963, Maria Tănase află în timpul unui turneu, că suferă de cancer la sân și că trebuie să se opereze de urgență. Deși a fost un om bun, unul dintre puținii artiști care avea o iubire nespusă față de oameni și de țară, nenorocirea a căzut pe spatele ei la momentul nepotrivit.
Ultimul spectacol susținut de Maria Tănase a fost la Hunedoara, unde și-a cântat sufletul pentru ultima oară. Răpusă de cumplita boală, Maria Tănase moare câteva zile mai târziu, la nici 50 de ani, pe 22 iunie 1963, în casa natală.
