Cele mai stranii fenomene din lume

Cuziozități ciudate

Deși bizare, aceste fenomene sunt pe cât se poate de reale. Mai jos sunt descrise cele mai stranii fenomene ce impresionează ochiul uman prin frumusețea lor.

Mingile de foc din Thailanda
Mii de oameni se adună, spre sfârşitul lunii octombrie, pe malurile râului Mekong, în Thailanda şi Laos. Noaptea, se văd sfere de foc care se ridică din apă şi se pierd în văzduh. Spectacolul e o minune a naturii pe care ştiinţa nu o poate explica. Cercetătorii cred că se ridică bule de gaz metan de pe fundul râului şi se aprind în contact cu aerul, dar teoria lor este greu de crezut.

Ploaia roşie
Locuitorii din Kerala, o regiune din sudul Indiei, au fost de-a dreptul îngroziţi de ploaia roşie care a căzut din cer timp de aproape două luni, în 2001. Savanţii au analizat apa la microscop şi au găsit globule roşii, asemenea celulelor sangvine, dar lipsite de ADN. Globulele par să fie de origine extraterestră.

“Plouă cu broaşte!”
Nu e doar o expresie. Fenomenul e real şi s-a înregistrat în mai multe regiuni de pe glob, din California până în India. Se crede că tornadele puternice pot ridica în văzduh tone de apă, cu tot cu vieţuitoarele din oceane sau din lacuri. Astfel că, uneori, plouă cu broaşte sau cu peşti. Dar explicaţia ştiinţifică are o hibă: tornada ar trebui să ridice în aer tot ce găseşte în cale la suprafaţa apei, inclusiv păsări, reptile, vegetaţie, nu doar peşti sau numai broaşte.

În următorul video puteți vizuliza și alte fenomene interesante care ne uimesc de-a dreptul privirile.