„Fără armonie în suflet nu aș fi capabil sa fac nici jumătate…”

Cătălin Bârlădeanu

Cătălin Bârlădeanu – student al  Universității de Stat din Moldova se remarcă prin succesul său în domeniul design  grafic și lumea marketingului.   Se pare că două domenii de activitate îi sunt la îndemână, iar din acest motiv tânărul în timpul liber călătorește lumea în lung și lat.

A avut o copilărie obișnuită, dar totodată frumoasă în raport cu cea care este acum a adolescenților și copiilor, unde tehnologiile avansate servesc drept ocupație în timpul liber. În copilărie, Cătălin visa să ajungă pictor  sau sculptor, la fel ca și tatăl său, deoarece acasă avea un mic studio unde își realiza lucrările. Obișnuia să petreacă timpul în doi în acel studio, în special în sezonul rece când practic nici nu ieșea din casă.

Peste ani, când a ajuns la periferia de adolescent-adult a fost încurajat de către dirigintă de a alege studii în domeniul jurnalistic, considerând că i se potrivește de minune. Mai apoi, el totuși a aplicat la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității de Stat, unde astăzi deja este student în anul trei. Își dorește să avanseze în acest domeniu în calitate de reporter în domeniul sport, pentru că sportul este a treia sa carte de vizită, iar care este a doua aflați în continuare.

Momentan activează în domeniul IT și SMM în calitate de freelancer, iar pasiunea cea mai mare este fotbalul. PE lângă jobul său de bază, Cătălin lucrează și în alte proiecte în domeniul care-i i-a aproximativ 14 ore pe zi de muncă. Cu toate acestea, consideră că este mai bine să se dedice acu jocului și ideilor sale decât mai târziu, deoarece omul prin muncă e slăvit, iar cel care nu muncește și înaintează nu va obține niciodată ceea ce și-a dorit cu adevărat.

Cea mai reușită lucrare a lui este una care a realizat-o acum un an, în cinstea unuia dintre cei mai cunoscuți jucători de baschet – Kobe Bryant, care a decedat tragic. Astfel, după ce a postat-o pe un Market, peste noapte deja au început sa îi vină oferte, fiind unica lucrare care s-a vândut în așa timp record.

Acum, câțiva ani, el punea accentul pe fotbalul de performanță, însă din lipsa facilităților și condițiilor de avansare a renunțat. Protagonistul afirmă că dacă s-ar reorganiza sfera fotbalului, atunci cu siguranță ar relua totul de la capăt, pentru că încă și azi nu ratează nici o informație despre fotbal. Într-o ordine de idei,el nu-și dorește să renunțe la cariera sa în domeniul IT și la proiectele sale, considerând că mai multe laturi de realizare personală nu este un surplus de informație, ci doar un punct care contribuie asupra dezvoltării personale.

În timpul liber iubește să călătorească, iar cel mai frumos oraș pe care l-a vizitat este Parisul : „ Nu exista un loc de care m-am îndrăgostit mai tare. O data ajuns acolo am simțit ca e locul meu, nici în țara natală nu mă simt atât de bine decât în Paris. Astfel, în primele 3 luni eram așa de obsedat de acel oraș, încât am reușit să văd practic tot. Cred, că oricine merită măcar o dată sa vadă Parisul și să simtă acel farmec după care nu vrei sa mai pleci de acolo. ”

Autor : Carp Maria, stagiar