Teatrul ,,M.Eminescu’’din Chișinau, miercuri, 20 noiembrie, a fost gazda unui spectacol de zile mari. Piesa ,,Zgomote din culise’’, după Michael Frayn si regizat de Alexandru Cozub, a încîntat privirile spectatorilor prin actualitate, talent și profesionism, sala fiind arhiplina.
Actorii:Diana Decuseară, Victor Nofit, Angela Ciobanu, Nicu Suveică, Olga Guțu-Cucu, Petru Oistric, Anatol Durbală, Doriana Zubcu-Marginean, Nicu Țurcanu, timp de cîteva ore iți aduc posibilitatea de a trăi emoții unice,avînd impresia că ești și tu unul dintre ei.
Pe scena teatrului s-a interpretat cu mare talent, repetițiile unei piese teatrale, dar și ce se întîmpla după cortină . Pe parcurs s-a putut vedea și ilustrarea idilelor ce se nasc între actori în timpul unui spectacol.
Tinerilor care cred ca teatrul nu mai e o moda si prefera comoditatea unui film, stînd în fața calculatorului, le spun că nu e chiar asa. Actorii, regizorii și scenariștii traiesc și ei modernitatea prezentului și piesele de teatru sunt adresate exact spectatorului anilor 2000. Îndemnul meu este sa ne facem timp și pentru a privi un spectacol.
Cei care s-au convins că piesa merită privită mai au o șansă pe 30 noiembrie,la orele 18.00 ,ca să fie martorii unor ,,Zgomote din culise’’.
Alina Vacula, P.S. ,,I.Creangă’’