Facebook lansează în curînd ”Facebook at Work”

Facebook a anunțat că va lansa peste câteva luni Facebook at Work, varianta profesională a site-ului de socializare ce se adresează sectorului de afaceri şi cariere, care a fost testată timp de un an, potrivit evz.ro.

Noul serviciu Facebook se îndreaptă spre înlesnirea colaborărilor la nivel profesional şi este aproape identic cu varianta clasică a portalului de socializare, dispunând de un „feed” de ştiri, buton de „like” şi un serviciu de chat.

„Aş spune că aproximativ 95% din ceea ce am dezvoltat pentru Facebook va face parte şi din Facebook at Work”, a precizat Julien Codorniou, directorul departamentului de parteneriate pe platformă globală la Facebook.

„Una dintre diferenţe va consta în faptul că profilul unui utilizator al serviciului de socializare Facebook at Work va fi diferit de profilul său de pe serviciul Facebook clasic. De asemenea, „nu se va putea juca Candy Crush pe Facebook at Work”, a adăugat el.

Facebook a început stadiul de testare beta a acestui nou serviciu în luna ianuarie, iar până în prezent utilizarea sa este gratuită dar se face doar pe bază de invitaţie pentru companii.

Odată lansat acest serviciu va fi disponibil pentru toate companiile.

Va exista şi o variantă premium a acestui serviciu ce va implica un abonament lunar în valoare de câţiva dolari pentru fiecare utilizator.

sursa: publika.md