Greșelile ce pot duce la înec

În perioada caniculei, toţi oamenii pleacă mai aproape de apă din dorinţa de a se răcori. Acesta implică şi anumite riscuri, nu puţine fiind cazurile de înec.

Medicul de familie Otilia Barbu explică trei dintre greşelile pe care le fac cei ce ajung victime ale scăldatului: greşeala termică, greşeala mecanică şi greşeala de fond.

„Greşeala termică înseamnă: scufundarea corpului înfierbântat în apă rece, lucru care poate ucide. Fenomenul îl numim hidrocuţie, este pierderea conştienţei/sincopă la contactul corpului cald cu apa rece.

Aşadar, mai ales înfierbântaţi de razele solare, trebuie mereu de făcut o pregătire la intrarea în apă rece. Udarea progresivă, stropire pe braţe/piept, în nici un caz nu trebuie să riscaţi tinereşte aruncându-vă brusc valurile apei, fiindcă hidrocuţia nu-i determinată de vârsta înaintată, boala de inimă, tensiune sau alte probleme de sănătate. Aceasta poate ucide exact la fel tinerii cât și bătrânii. Fiindcă este un fenomen reflex”, spune medicul de familie, Otilia Barbu.

O altă greşeală, în opinia medicului Otilia Barbu este greşeala mecanică. „Săritura în bazin, de la înălţime, atunci când ești insuficient de antrenat. Aceasta poate determina fractura de coloană vertebrală. Iar asta poate însemna paralizie pe viaţă sau moarte imediată! Se întâmplă, să ştiţi, cutremurător de des”, explică Otilia Barbu.

O a treia greşeală este cea principală. „Este o greşeală de fond. Este apa adâncă și chiar dacă cunoaștem bine zona sau dacă ştiți să înotați, nu aveți ce căuta în ape curgătoare sau bazine adânci. Cel ce nu ştie să înoate, se teme şi nu se bagă. Doar înotătorii mor, fiindcă se bagă – siguri de sine. În ape vii, nu bazin! Râuri, fluvii, mare. Acolo se moare înecat. De ce? Oricum ar fi, nu vă băgați în ”apă vie”, convins că eşti imbatabil! Nu te băga. Du-te-n piscină sau bazin”, mai spune medicul de familie.