În premieră! Un moldovean va merge la cel mai mare campionat de poker din lume

Denis Simionel, jucătorul a cărui nickname este masteronie, va merge în Las Vegas, Nevada, la World Series of Poker. Acesta va participa la evenimentul principal, din cele 65 existente. Intrarea constituie 10 000$ și va avea loc în Rio All-Suite Hotel & Casino.

 

Masteronie, jucător al camerei online de poker www.888.com, a câştigat un pachet de 14.000$ care include intrarea la evenimentul principal, asigurarea transportului, a hotelului și restul condițiilor necesare: „Cel mai mare vis al meu a fost să ajung în Las Vegas. Datorită acestui satelit jucat online mi-am realizat visul. Pentru aceasta am muncit mult, am învățat, am investit, am lucrat, cred că acum merit! Călătoria aceasta îmi va oferi o mulțime de oportunități minunate, dar cel mai important este că eu, indiferent de numărul mare (în jur de 8000) de participanți, voi lupta pentru primul loc, voi lupta cu cei mai buni. Abia aștept să ajung acolo și să demonstrez cât de buni și inteligenți sunt oamenii din Republica Moldova. Urați-mi succes!”.

Campionatul începe de la 27 mai și va dura până pe 14 iulie, iar pe 5 iulie va avea loc Main Event al campionatului. Cei 9 participanți rămași în jocul principal vor continua masa finală pe 10 Noiembrie, unde ei vor lupta pentru primul loc ce va fi 10 milioane de dolari garantați. 

Campionatul World Series of Poker se organizează pentru a 45 oară și va avea un fond de premii ce depășește 180 de milioane de dolari.

Georgeta Carasiucenco, USM