Noi modificări în codul muncii privind concediul de maternitate

Actualmente codul muncii a fost modificat, astfel deputații au decis să micșoreze concediul de maternitate cu 2 ani, tinerii specialiști vor fi supuși perioadei de probă dacă vor să se angajeze. Aceste prevederi dar și alte modificări au fost  votate de către Parlament în lectură finală din 21 iulie 2017.

Potrivit modificărilor, pe lângă dreptul de a supune tinerii specialiști unor perioade de probe, angajatorii nu vor fi obligați să motiveze decizia privind rezultatul nesatisfăcător al perioadei de probă, scrie bani.md.

Concediul suplimentar neplătit va fi oferit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 4 ani, și nu până la 6 ani cum este în prezent. Respectiv, contractul individual de muncă va putea fi suspendat  în caz de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de 4 ani, și nu 6 ani cum este în prezent.

Printre modificările votate se mai numără:

  • nu doar conducătorul unității, ci și conducătorii filialelor și reprezentanțelor acesteia vor putea demisiona, anunțând angajatorul prin cerere scrisă, cu o lună înainte, și nu cu 14 zile calendaristice cum este în prezent;
  • angajatorul va avea dreptul să concedieze angajatul dacă acesta lipsește de la lucru nemotivat timp de 4 ore consecutive chiar și o singură dată, nu neapărat în mod repetat cum este în prezent;
  •  deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă va constitui un motiv de concediere;
  • -obligația salariatului de a informa „de îndată” angajatorul sau conducătorul despre imposibilitatea de a se prezenta la serviciu;
  • Munca de noapte va fi considerată munca prestată între orele 22:00 și 04:00 și nu 22:00 și 06:00, cum este în prezent.

Va apărea un articol nou: ”Încălcare gravă a obligațiilor de muncă”, ce include:

  • primirea şi eliberarea de bunuri, precum şi de mijloace băneşti, fără perfectarea documentelor cuvenite;
  • acordarea de servicii prin uzul funcţiei în schimbul unei remuneraţii, unui serviciu sau altor beneficii;
  • folosirea în scopuri personale a banilor încasaţi;
  • folosirea în scopuri personale a bunurilor angajatorului și a bunurilor aflate în gestiunea angajatorului  fără acordul în scris al acestuia;
  • nerespectarea clauzei de confidențialitate.