Suport financiar pentru familiile din municipiul Chișinău care au trei și mai mulți copii de vârstă preșcolară

Suport Financiar

Familiile din municipiul Chișinău, care au trei și mai mulți copii la grădiniță, vor primi, la cerere, câte 700 de lei lunar.

Consiliul municipal Chișinău a aprobat la ședința de marți, 23 octombrie, un regulament în acest sens.

Beneficiarii sunt familii cu venituri mici, monoparentale sau în care unul din părinți este cu grad de dizabilitate.

Pentru a ridica alocația, părinții vor depune o cerere la grădiniță. În cazul în care copiii merg la grădinițe diferite, cererea se depune la una dintre grădinițe, cu anexarea actelor doveditoare de la celelalte instituții preșcolare. Grădinița care a primit cererea o transmite către Direcția generală educație, tineret și sport, iar de aici către Direcția generală sănătate și asistență socială pentru examinare și alocarea banilor.

Pentru perioada septembrie-decembrie, din bugetul municipal vor fi alocați 104 mii de lei.