Roman de două ori interzis de regimul iranian „Cel care mă așteaptă” a cunoscut peste douăzeci de ediții succesive după publicarea sa, în 2003.
Povestea romanului Cel care mă așteaptă este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează în anul 1979, cu puțin timp înainte de revoluția iraniană, și se concentrează asupra vieții unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oraș dezbinat de conflicte politice și religioase, aflat într-o permanentă stare de instabilitate și nesiguranță.
La vârsta adolescenței, protagonista romanului, Masumeh, se îndrăgostește de un tânar. Deși relația lor este inocentă – cei doi abia dacă îndrăznesc să schimbe câteva priviri – iubirea îi este descoperită, iar ea ajunge să fie măritată cu forța. Din fericire, a avut norocul să aibă un soț care îi permite să-și continue studiile și care, spre deosebire de bărbații din propria ei familie, nu încearcă să-i controleze viața pas cu pas. Treptat, Masumeh descopeăa că soțul ei are cu totul alte preocupări decât familia și că idealurile și obiectivele sale politice îi pun viața în pericol, forțând-o să trăiască într-o continuă stare de îngrijorare și neliniște.
Cel care mă așteaptă este despre curajul unei femei a cărei superputere este sacrificiul de sine. Este despre emoții intense și despre cum eroina a devenit dintr-o victimă – o luptătoate.
Ana Mărgineanu, Școala de Jurnalism STUDENTUS