În perioada 17-24 iulie va avea loc sesiunea repetată de bacalaureat pentru 4.468 de absolvenți de liceu care vor trece din nou prin emoții mari. Pentru ei, astăzi, începe sesiunea suplimentară la BAC.
Primii sunt așteptați elevii școlilor cu predare în limba rusă, care nu au susținut din prima examenul la limba și literatura română, sau nu s-aU prezentat la examen. Proba începe la ora zece dimineața și durează trei ore.
Ca şi în anii precedenţi, examenul, care le-a dat cele mai mari bătăi de cap elevilor, a fost cel de la obiectul matematică.
Elevii au mai multe metode de a se pregăti pentru examen. Înainte de examen, unii elevi preferă să ia o pauză de o zi. Alții însă stau cu burta pe carte până în ultimul moment. Pentru un rezultat mai bun, ei mănâncă multă ciocolată și, ca să nu-i ia somnul, stau cu picioarele în apă rece.
Psihologii le recomandă tinerilor să fie liniștiți și să alunge gândurile rele, pentru că acestea aduc emoții negative.
„Este bine ca elevii să inspire adânc de cinci-șapte ori înainte de examen sau de a scrie un răspuns, acest lucru ajută. Iar după ce inspiri adânc, trebuie să-ți spui că totul va fi bine”, a declarat Gholmali Mohmmadifard, psiholog.
Profesorii cred însă că cea mai bună metodă de a obţine o notă mare este să înveţi. Şi în timpul testelor repetate, elevii vor fi supravegheați de camerele video. Ei nu trebuie să uite acasă buletinul de identitate, pentru că fără el nu vor putea intra în centrul de BAC.
„Majoritatea elevilor solicită sugestii de la profesori. În primul rând, ei analizează testul din sesiunea de bază, iar profesorii le spun cum trebuie să se prezinte și ce ar trebui să scrie”, a precizat Virginia Lesnic, profesoară la Liceul Teoretic „George Călinescu”.
Sesiunea suplimentară de Bacalaureat se încheie la data de 24 iulie, iar cei care nu vor susține nici de această dată, vor susţine proba la anul.
Sesiunea va avea loc conform orarului care urmează:
17 iulie – Limba și literatura română, alolingvi
18 iulie – Limba de instruire
19 iulie – Limba străină
20 iulie – Disciplina de profil
21 iulie – Disciplina la solicitare
24 iulie – Limba maternă.