Noi modificări în sistemul de învățământ pentru colegii și centrele de excelență din Republica Moldova

Absolvenții colegiilor și ai centrelor de excelență din Republica Moldova, care au studiat în baza studiilor gimnaziale, vor susține obligatoriu bacalaureatul profesional și nu cel academic, cum este la moment. Modificarea a fost aprobată astăzi de către Cabinetul de Miniștri.

Examenul de bacalaureat profesional le va permite absolvenților programelor de formare profesională tehnică post secundară și non-terțiară să participe la concursul de admitere în ciclul I de studii superioare la o specialitate din domeniul studiat. Totodată, la solicitare, absolvenții de colegii și centre de excelență vor putea susține și examenul național de bacalaureat academic, care le va permite să-și continue studiile superioare în alte domenii de formare profesională.

De asemenea, Executivul a decis susținerea perfecționării sistemul de formare inițială a cadrelor didactice în învățământul profesional tehnic, iar admiterea la studii va fi efectuată și pentru absolvenții claselor a noua. În același timp, Proiectul aprobat prevede substituirea funcției de ajutor de educator cu cea de asistent al educatorului. Modificarea va permite ca acesta să beneficieze de formare profesională. Durata programelor de studii pentru aceste categorii de funcționari va fi de trei ani.

Totodată, Executivul a susținut prelungirea cu un an a termenului de intrare în vigoare a prevederilor privind obligativitatea deținerii studiilor superioare de master pentru a ocupa funcții didactice în învățământul liceal, dar și a finalizării studiilor de doctorat pentru a activa în învăţământul superior. Măsura vine să ofere timp suficient cadrelor didactice pentru a obține calificările necesare.

Scopul modificărilor și completărilor aprobate este asigurarea pe termen mediu a unui sistem de pregătire a cadrelor didactice la nivelul învățământului profesional tehnic post-secundar și post-secundar non-terțiar. În prezent, formarea inițială a cadrelor didactice poate fi realizată doar în instituțiile de învățământ superior, pentru absolvenții studiilor liceale.