“Game of Thrones” este seria cea mai longevivă, produsă şi difuzată de HBO. Popularitatea serialului a crescut de la un sezon la altu în rândul fanilor. Unul dintre motive este că serialul este filmat în locuri reale aflate în diferite zone de pe glob. Un astfel de loc a câştigat zeci de milioane de euro de pe urma acestui serial.
Bijuteria istorică a Croaţiei, Dubrovnik, cea mai proeminentă staţiune croată, parţial distrusă în asediul din timpul războiului croato-sârb din 1991-1995, a devenit un motor al economiei naţionale şi datorită serialului HBO, care a adus un val de turişti.
Între 2012 şi 2015, peste 240.000 de turişti au vizitat cantonul Dubrovnik-Neretva, toţi fani ai serialului HBO. Turiştii au cheltuit 125,9 milioane de euro numai în Dubrovnik, potrivit unui studiu publicat luni în Jurnalul Internaţional de Cercetări în Turism, citat de BM.
Oraşul croat a servit ca locaţie de film pentru „King’s Landing”, capitala împărăţiei fictive a lui Westeros.
Potrivit datelor statistice, turismul reprezintă 18% din PIB-ul anual al Croaţiei, cel mai mare procent pe acest segment la scară europeană.
“Game of Thrones” este seria cea mai longevivă, produsă şi difuzată de HBO. Al şaselea sezon a avut o medie de 25 de milioane de telespectatori, ceea ce l-a făcut cel mai vizionat serial difuzat de către postul tv.
Serialul “Urzeala tronurilor”, premiat cu Emmy şi bazat pe romanele lui George R. R. Martin, a fost cel mai piratat serial de televiziune din anul 2015, cu aproximativ 14,4 milioane de downloadări ilegale, conform variety.com.
Dacă episodul final din al cincilea sezon al serialului “Urzeala tronurilor” a generat cea mai mare audienţă din istoria acestui show TV, cu o medie de 8,11 milioane de telespectatori, în SUA, premiera sezonului VI pe HBO a fost privită nu mai puţin de 10.7 milioane de telespectatori.
Încă de la lansare, “Urzeala tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. În 2016, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.