Să optăm pentru puritatea limbii!

Basarabia! O palmă de pământ, cu locuri pitorești care te inspiră. Cu mult aer proaspăt și rece pe care inspirându-l, vei putea simți acel suflet mioritic al neamului nostru, al strămoșilor care și-au visat o soartă mai frumoasă pentru viitoarele generații.

Dar toate acestea până în momentul când ajungi să auzi graiul contemporan al locuitorilor plaiului mioritic și al strămoșilor lui Decebal. În aceste clipe se risipește acea imagine frumoasă pe care ți-ai creat-o. O limbă plină de rusisme și englezisme, o limbă care stă pe patul de moarte și își așteaptă sentința. O limbă a cărei inimă suntem noi, poporul. De fiecare dată când cineva dintre noi rostește cuvântul „job”, în loc de „serviciu” sau „prikolina”, în loc de „fain”, pentru limbă toate acestea sunt ca niște mici atacuri de cord, care o omoară lent, sigur și dureros fără nici măcar un pic de milă.

În toate acestea, de vină suntem noi, generația noastră, care a permis ca acest lucru să devină realitate. În noi mai trăiește acel spirit mioritic ce ne face slabi și toleranți în acele momente când noi, defapt, trebuie să luptăm pentru limba noastră. Niciodată nu trebuie să permitem ca altcineva să pătrundă în inima limbii noastre și să o distrugă pe dinăuntru. Trebuie să fim puternici și mereu să luptăm.

Pentru a ieși învingători, mai întâi de toate, trebuie să începem de la noi, deoarece generația noastră, reprezintă străjerii limbii, trebuie să începem să vorbim corect, să utilizăm cuvintele noastre, dar nu împrumuturi pătrunse din alte limbi, să educăm viitoarele generații într-un mod corect.

Mai întâi de toate, fiecare trebuie să înceapă de la sine. Oricine poate să înceapă să se autoeduce, să-și cultive vocabularul și să-i învețe pe cei mai mici. Toate lucrurile mărețe au început de la fapte mici, universul include în sine mai multe stele care împreună formează un tot întreg, pe care alții îl privesc și se inspiră. Oare noi nu putem face același lucru?

Cred că am fi mult mai respectați de ceilalți, dacă am învăța și noi să apreciem pe a doua noastră mamă – limba. Datorită ei, putem să ne înțelegem cu apropiații noștri, să le împărtășim diverse sentimente și istorii interesante. Grație ei și graiului pe care ea ni-l oferă, putem să construim un tot întreg. Atunci, de ce noi nu ne unim pentru a salva viața mamei noastre? Dacă ea singură este în stare să ne unească pe toți, atunci de ce noi, fiind așa mulți, nu ne-am uni pentru a o salva?