Topul celor mai bune universităţi din lume care nu scot niciodată şomeri

Grupul francez de consultanţă RH Emerging şi institutul german de sondare a opiniei publice Trendence, realizat în baza răspunsurilor a peste 5.000 de companii de top din 20 de ţări ale lumii.

Clasamentul este condus de Universitatea din Oxford, urmată de Harvard University, de Cambridge, de Stanford, MIT, Priceton, Columbia, Yale, California Institute of Technology şi Universitatea din Tokyo.

Topul 10 al universităţilor care oferă cele mai bune şanse de angajare este condus de cele mai importante nume din SUA şi Marea Britanie, universitatea din Tokyo, pe locul 10, fiind singura şcoală asiatică din lotul fruntaş. Univeritatea din Moscova, pe locul 138, este singura instituţie de învăţământ din spaţiul fost comunist care intră în acest top, o situaţie de remarcat şi de analizat de către responsabilii cu educaţia din respectivul spaţiu; apar, în schimb, instituţii de învăţământ din India sau Mexic, scrie www.businessmagazin.ro.

Aproape jumătate din angajatori consideră că universităţile trebuie să înveţe studenţii să comunice, să lucreze în echipă şi sub presiune, să-i înveţe pe studenţi să îşi folosească cunoştinţele teoretice în situaţii practice. Mai mult decât cunoştinţele de care dispune candidatul, angajatorii pun accent pe peronalitatea acestuia.

Angajatorii au fost întrebaţi şi care sunt criteriile lor în materie de angajare şi rugaţi să definească “universitatea perfectă” şi ce trebuie să ofere aceasta; cunoştinţele practice şi abilitatea de le a combina cu teoria sunt în fruntea listei de caracteristici pentru o universitate perfectă. Acesta trebuie să ofere condiţii bune de învăţat, tehnice şi teoretice, programe de internship şi de training, să păstreze legătiri strânse cu companiile, să aibă deschidere internaţională, să îşi promoveze studenţii şi să îi sponsorizeze.

Topul celor mai bune universităţi din lume care nu scot niciodată şomeri

Cât de importantă este universitatea absolvită pentru o mare companie internaţională? Pentru un angajator din cinci este principalul criteriu de selecţie, 45% consideră că este un criteriu important, dar nu unicul iar o treime din angajatori pun accent pe abilităţile candidatului şi pe experienţa acestuia.